Încă o țară suspendă vaccinarea cu serul de la AstraZeneca

Încă o țară suspendă vaccinarea cu serul de la AstraZeneca

Danemarca a anunțat că a suspendat utilizarea vaccinului împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca în timp ce investighează posibile efecte secundare grave.

Oficialii spun că au primit rapoarte cu privire la cheaguri de sânge fatale, dar nu se ştie încă dacă există o legătură cu vaccinarea și transmit că „acţionează din timp” pentru a investiga pe deplin rapoartele, scrie Mediafax.

Ministrul sănătăţii din ţară, Magnus Heunicke, a scris pe Twitter: „Autorităţile sanitare au suspendat, din cauza măsurilor de precauţie, vaccinarea cu AstraZeneca în urma unui semnal al unui posibil efect secundar grav sub formă de cheaguri de sânge fatale. În prezent nu este posibil să se concluzioneze dacă există o conexiune. Acţionăm devreme, trebuie investigat temeinic".

Şi Austria a suspendat duminică imunizarea cu un lot de vaccinuri AstraZeneca/Oxford, după decesul unei persoane şi îmbolnăvirea alteia. Vaccinarea s-a suspendat preventiv, până la aflarea cauzei decesului. De asemenea, potrivit Aleph News, Austria, Estonia, Luxemburg, Lituania și Letonia suspendă și ele temporar utilizarea vaccinului AstraZeneca

Comenteaza