HARTA ȘPĂGILOR din spitale. Unde se situează Clujul

HARTA ȘPĂGILOR din spitale. Unde se situează Clujul

Clujeanul Dragoș Vana, fondatorul site-ului Graphs.ro, a realizat Harta Șpăgii în spitalele din România, conform datele colectate în Mecanismul de Feedback al Pacientului al statului.

„Sunteți pregatiți pentru Harta Șpăgii? După cum știți în ultima vreme am procesat datele din Mecanismul de Feedback al Pacientului. Vreau să fac un proiect mai mare, separat de Graphs, doar cu acestea. Dar între timp era păcat să mă bucur doar eu de ele, așa că poftiți la date -> https://www.graphs.ro/feedback. Grafice, tabele, hărți, statistici, per spital, per județ, medie națională, tot ce vreți. Nu doar cu șpagă ci cu toate întrebările din formular. Liber să le folosiți și interpretați în articole, etc. - cum credeți de cuvință. Se pot descărca și au cod de embed pentru publicații online, evident cu citarea sursei'', spune acesta.

Conform hărții, cele mai mari procente de pacineți care susțin că li s-a cerut șpagă în spitale sunt înregistrate în județele Teleorman – 8,11%, Giurgiu – 7,55% și Olt – 5,08%. La polul opus sunt Covasna (0,47%), Alba (0,59%), Brașov (0,66%), Cluj (0,71%), Sibiu (0,76%).

HARTA ȘPĂGILOR din spitale. Unde se situează Clujul

Potrivit graficului de mai sus, cel mai mult s-a cerut mită în spitalele din Cluj în lunile Octombrie 2022, Februarie 2023, Septembrie 2022, Septembrie 2021.

Metodologie:

Datele din Ianuarie 2021 – la zi sunt luate de pe data.gov.ro. De atunci sunt publicate per spital acolo.
Pentru datele istorice (Decembrie 2016 – Decembrie 2020) vreau să îi mulțumesc lui Constantin Radu care le-a salvat ani la rândul și mi le-a trimis. Din ce am observat, unele din acestea nu mai sunt disponibile nicăieri pe Internet la momentul acesta. Lipsește luna Septembrie 2017. Dacă o are cineva m-aș bucura să completez datele.Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și Spitalul Orășenesc Bals apar de două ori în câteva seturi de date, iar ca să evit conflicte, unele date de la aceste două spitale lipsesc”, a anunțat clujeanul Dragoș Vana.

Ce întrebări au mai fost adresate pacienților din spitalele din România?

Cât de mulțumit sunteți de serviciile medicale oferite de spital?
Cât de mulțumit sunteți de activitatea și implicarea medicului?
Cât de mulțumit sunteți de curățenia din spital?
A fost nevoie să cumpărați medicamente sau alte materiale sanitare?
Cât de mulțumit sunteți de activitatea și implicarea asistentelor medicale?
Ați primit explicații clare cu privire la diagnostic și tratament?
Ați recomanda unei persoane apropiate să se trateze la acest spital?
Starea dumneavoastră de sănătate este mai bună după externare?
Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?
Doriți să raportați responsabilului anticorupție al Ministerului Sănătății faptul că vi s-au solicitat bani sau atenții?

Graphs.ro a obținut premiul de excelență la Romanian Healthcare Awards – cea mai amplă competiție cu juriu internațional dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor din România, eveniment de recunoaștere a inovației și a excelenței din domeniul sănătății.

Comenteaza