Greu cu împărțirea vaccinului antigripal la Cluj! Medicii de familie vin din tot județul și stau la rând ore întregi în frig

Greu cu împărțirea vaccinului antigripal la Cluj! Medicii de familie vin din tot județul și stau la rând ore întregi în frig

Medicii de familie din toate "colțurile" județului trebuie să vină până la Cluj-Napoca pentru a ridica dozele de vaccin antigripal. Sunt aproape 400 și au la dispoziție doar 10 zile.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

A început distribuirea dozelor de vaccin antigripal trimise de Ministerul Sănătății în teritoriu, însă procedura este una greoaie. Sute de medici de familie din tot județul sunt nevoiți să vină la Cluj-Napoca să le ridice.

"Sunt 380 de medici. Eu accept orice soluție care să ne sprijine în a ușura procedura de distribuție. Se scanează codul de bare la fiecare produs, este o gestiune de miliarde. 380 de medici trebuie să primească cantitățile de vaccin într-o perioadă de 10 zile, nu pot să distribui pe toată perioada lunii având în vedere că DSP are și alte activități", a declarat joi directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu.

Șeful DSP spune că sunt necesare 20 de zile doar pentru a putea pregăti cantitățile de vaccin necesare din bazele de date pe care le transmit medicii de familie și că nu există o altă variantă nici de distribuție, pentru că, acum, singura Direcție de Sănătate Publică din județ e cea din Cluj-Napoca.

"Îmi pare rău că a venit sezonul rece, dar nu avem o altă zonă de distribuție și nici posibilitate de distribuție, având în vedere că singurul sediu al Direcției de Sănătate Publică e în municipiul Cluj-Napoca. Înainte aveam puncte la Dej, Gherla, Câmpia Turzii, Turda, Huiedin, momentan nu le mai avem, nu se mai justifică din punct de vedere financiar", a precizat Moisescu.

O nouă tranşă de 500 000 doze vaccin antigripal a fost livrată la începutul acestei săptămâni către direcţiile de sănătate publică din țară pentru a fi direcţionate către cabinetele medicilor de familie.

Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Campania de vaccinare a început în data de 14 septembrie 2020, iar repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi. Următoarea tranşă de 1 100 000 doze de vaccin gripal se va realiza în prima parte a lunii noiembrie.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza