Google și Facebook își obligă angajații să se vaccineze

Google și Facebook își obligă angajații să se vaccineze

Google şi Facebook au anunţat miercuri că le vor cere tuturor angajaţilor care lucrează din birouri să se vaccineze.

Obligaţia va fi implementată de Google "în următoarele săptămâni" în Statele Unite, înainte de a fi extinsă la alte regiuni ale lumii "în următoarele luni", a declarat directorul general Sundar Pichai într-un comunicat, precizând că măsura nu se aplică în ţările unde vaccinul nu este încă uşor accesibil.

Google va furniza în curând detalii cu privire la excepţiile de la această cerinţă "pentru persoanele ce nu pot fi vaccinate din motive medicale sau populaţii specifice", a declarat compania, conform France Presse, preluat de Agerpres.

"Vaccinarea este una dintre cele mai importante căi pentru noi şi comunităţile noastre locale de a rămâne sănătoşi", a insistat Sundar Pichai.

La fel, responsabilii Facebook "vor cere ca oricine vizitează unul dintre campusurile noastre din Statele Unite să fie vaccinat", a declarat vicepreşedintele Lori Goler într-un mesaj transmis AFP.

În iunie, reţeaua socială le-a spus angajaţilor că cei care doresc să continue telemunca cu normă întreagă ar putea solicita acest lucru, dacă funcţiile lor le permit.

Pentru ceilalţi, este prevăzută facilitarea telemuncii, dar este recomandabil să lucreze cel puţin jumătate din timp la sediul companiei. Facebook intenţionează să-şi redeschidă birourile la 50% din capacitate în septembrie şi să ajungă la capacitatea maximă în octombrie.

În ceea ce priveşte Google, compania a amânat miercuri data oficială de întoarcere în birourile sale la 18 octombrie, după ce a stabilit-o iniţial pentru 1 septembrie.

Începând cu această dată, aproximativ 80% dintre angajaţi vor trebui să lucreze fizic la sediul companiei cel puţin trei zile pe săptămână. Grupul prevede că aproximativ 20% dintre salariaţi vor rămâne în continuare acasă.

Potrivit Agenţiei federale a SUA pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC), angajatorii îşi pot obliga salariaţii să prezinte dovada vaccinării anti-COVID-19, cu excepţii din motive medicale sau obiecţii religioase.

Comenteaza