Fii erou! Donează sânge

Fii erou! Donează sânge
Clujenii sunt îndemnaţi să se alăture unei noii ediţii a campaniei ”Donează sânge! Fii erou!”.

Derulată de Organizația Studenților Mediciniști din Cluj (OSM) în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS), campania se va desfăşura între 4 şi 8 mai la sediul CRTS, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 18.

Acolo, persoanele care doresc să se implice sunt aşteptate să meargă în intervalul orar 07:30-13:00 cu buletinul sau cartea de identitate la ei. 

"Deficitul de unități de sânge și preparate din sânge necesare salvării vieții unor bolnavi cu care se confruntă clinicile universitare clujene a motivat voluntarii OSM, prin proiectul „Donează sânge! Fii erou!", să ajute CRTS să acopere aceste necesități. Clujul este primul și singurul centru universitar care a reușit pe parcursul ultimelor campanii organizate să mobilizeze un număr atât de mare de donatori în doar cinci zile", au afirmat organizatorii.

Organizatorii estimează ca numărul de donatori să se ridice la 600 și să se recolteze o cantitate de aproximativ 270 litri de sânge. 

Comenteaza