Femeia din Alba nu are botulism! Pacienta este internată la Cluj-Napoca

Femeia din Alba nu are botulism! Pacienta este internată la Cluj-Napoca

Diagnosticul de botulism în cazul femeii din Alba Iulia a fost infirmat în urma analizelor de la Institutul Cantacuzino.

"În cazul pacientei suspecte de botulism, au fost recoltate două probe de sânge, în două zile diferite, transmise la Institutul Cantacuzino. Ambele probe infirmă boala numită botulism", a anunţat, marţi, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea.

Femeia în vârstă de 45 de ani, din Alba, a ajuns la spital după ce s-a simțit rău, duminică, 16 octombrie, la scurt timp după ce a consumat o salată cu peşte din conservă.

Deoarece spitalul din Alba Iulia nu deţine ser antibotulinic, aceasta a fost transferată cu un elicopter la un spital din Oradea, unde i s-a administrat serul.

De aici, ea a fost transferată ulterior la un Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj Napoca.

Directorul medical al SCBI Cluj-Napoca, Violeta Briciu, a declarat luni pentru alba24.ro că evoluția stării de sănătate a femeii este una favorabilă și că pentru următoarea perioadă va mai rămâne internată, sub supraveghere.

Comenteaza