Evoluţia COVID în ultima săptămână. Peste 40% din infectări, în Cluj și încă patru zone/ Cazurile și decesele, pe grupe de vârstă şi sex

Evoluţia COVID în ultima săptămână. Peste 40% din infectări, în Cluj și încă patru zone/ Cazurile și decesele, pe grupe de vârstă şi sex

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 15-21 martie 2021. 

Astfel, conform datelor CNSCBT, până la 21 martie 2021, 95,3% dintre decesele persoanelor confirmate cu coronavirus aveau comorbidităţi asociate, 85,4% din totalul lor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 59,4% dintre decese erau întâlnite la bărbaţi. De asemenea, numărul de persoane vindecate era, până la data menţionată, de 89,8% (808.754 persoane).

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe

În săptămâna 15-21 martie 2021, 42,7% din totalul cazurilor s-au înregistrat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Timiş, Ilfov, Cluj şi Braşov. De asemenea, 26,4% din totalul deceselor au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, judeţele Timiş, Maramureş, Hunedoara şi Braşov.

Cazurile confirmate, pe categorii de vârstă

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 15-21 martie 2021, cu categoriile de vârstă 40-49 ani (aproximativ 23%) şi 50-59 ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 21 martie 2021, cu procente relativ apropiate de infectare (aproximativ 14,5%, respectiv circa 13%). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân, şi după acest interval, 0-9 ani (aproximativ 2,5%), 10-19 ani (aproximativ 3,5%), peste 80 de ani (aproximativ 5,5%), 70-79 ani (aproximativ 7,5%), 20-29 ani (aproximativ 8%). Evoluţia după criteriul vârstă nu a cunoscut modificări semnificative nici faţă de săptămâna anterioară, nici de la începutul epidemiei în ţara noastră.

Decesele, pe categorii de vârstă

Analiza deceselor până la 21 martie 2021 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, peste 80 de ani şi 60-69 ani sunt, la fel ca în săptămâna precedentă, cele mai afectate: aproximativ 32,5% (70-79 ani), aproximativ 27% (peste 80 de ani) şi peste 25% (60-69 ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de aproape 10%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de aproximativ 3,5%. Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (aproximativ 0,5%) şi 30-39 de ani (aproximativ 1%) erau, până la data menţionată, sub 3%.

Caracteristicile cazurilor confirmate

Dintre cazurile analizate până la 21 martie 2021, aproximativ 46,3% (416.195 persoane) erau de sex masculin, 0,5% erau cazuri de import (4.302 persoane), iar 1,5% (13.093 persoane) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era, până la 21 martie, de 89,8% (808.754 persoane). Cu o săptămână în urmă, numărul de persoane vindecate era 91,3% (787.392 persoane).

Caracteristicile deceselor

Până la 21 martie 2021, din totalul deceselor analizate, vârsta medie a persoanelor decedate era de 71 de ani, 59,4% (13.226 persoane) fiind de sex masculin. De asemenea, 95,3% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (72,3% - 16.095 persoane), diabet (32,4% - 7.208 de persoane), afecţiuni neurologice (21,9% - 4.876 persoane), obezitate (19,2% - 4.269 de persoane), afecţiuni renale (16,2% - 3.609 persoane), afecţiuni pulmonare (13% - 2.885 de persoane), neoplasm (10,7% - 2.391 de persoane), altele (20,6% - 4.579 de persoane), relevă Raportul CNSCBT.
 
Cazurile confirmate, pe grupe de vârstă şi sex

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 21% la femei şi 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (aproximativ 19% la femei şi aproximativ 18% la bărbaţi). De asemenea, atât bărbaţii, cât şi femeile de 30-39 de ani erau afectaţi în proporţie de aproximativ 17%.

Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex

Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, se observă, la 21 martie 2021, că cea mai mare pondere a deceselor la femei era la grupele de vârstă 70-79 ani şi peste 80 de ani (aproximativ 34%); următoarea categorie cea mai afectată la femei era grupa de vârstă 60-69 de ani (aproximativ 24%). Şi la bărbaţi, grupa de vârstă 70-79 ani era cea mai afectată, cu un procent de mortalitate de 34%; următoarele grupe de vârstă cele mai afectate, la bărbaţi, erau 60-69 de ani (aproximativ 27%) şi peste 80 de ani (aproximativ 24%), conform www.cnscbt.ro. Se observă, astfel, o diferenţă între bărbaţi şi femei la categoria de vârstă peste 80 de ani, femeile înregistrând o mortalitate de 34%, în timp ce bărbaţii un procent de 24%.

Comenteaza