Epidemie de gripă în Europa. Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală

Epidemie de gripă în Europa. Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală
Ministerul Sănătăţii face apel pentru vaccinarea împotriva virusului gripal, după ce opt persoane au murit din cauza gripei. Specialiştii atrag atenţia că la nivel european este epidemie, iar cea mai eficientă metodă de prevenire este imunizarea.

"Suntem în plină epidemie de gripă la nivel european, iar cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă este în continuare vaccinarea", a declarat prof.dr. Adrian Streinu Cercel, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătăţii.

"Mi-aş dori ca în cel mai scurt timp să fie folosite toate dozele de vaccin disponibile în cabinetele medicilor de familie. Recomand tuturor persoanelor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, rog medicii de familie care ştiu că au în evidenţă pacienţi care se încadreaza în aceste categorii şi sunt încă nevaccinaţi, să ii cheme la cabinet pentru vaccinare", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Vaccinarea antigripală este ferm recomandată şi populaţiei generale, active, care nu se încadrează în niciuna din categoriile de risc de a dezvolta complicaţii ale gripei, transmite MS.

De la începutul sezonului 2017-2018 au fost înregistrate opt decese confirmate cu virus gripal, faţă de 17 în sezonul precedent, iar în ultima săptămână, la nivel naţional, au fost descoperite 283 de cazuri de gripă.

Medicii ne recomandă să luăm măsuri de igienă personală, precum : spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos - alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare.

"Avertizăm populaţia că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei şi recomandăm evitarea automedicaţiei. În cazul apariţiei simptomelor de boală, Ministerul Sănătăţii recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării şi instituirii tratamentului corect. De asemenea, pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor din jurul dumneavoastră, în cazul în care aţi fost diagnosticat cu gripă se recomandă repaus şi limitarea contactului cu alte persoane", se arată în comunicatul de presă.

Pentru sezonul 2017-2018, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1 milion de doze de vaccin gripal.

 

Comenteaza