Dietetician Cluj: "REZISTENȚA LA INSULINĂ nu e motivul pentru care nu slăbești''
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:24
- Sănătate
- Ascultă știrea
Rezistența la insulină poate îngreuna slăbitul în anumite contexte, dar NU îl face imposibil, spune Sigina Pop, dietetician din Cluj.
Există măsuri clare și eficiente:
- exercițiul fizic (în special cel de forță) → crește sensibilitatea la insulină
- scăderea grăsimii viscerale → reduce inflamația
- medicamente precum metforminul, atunci când sunt indicate medical (talk to your doctor, în Synobis poți programa dublă consultație, chiar și online).
- structurarea meselor, aport proteic adecvat, somn, gestionarea stresului
"De aceea, nu ne cramponăm în indicele HOMA-IR atunci când obiectivul este scăderea în greutate. HOMA e un marker, nu o sentință metabolică. Există și aparent “NORMOPONDERALI” cu rezistență la insulină. Am avut și astfel de cazuri pe nutriție (rar).
persoane sedentare, cu masă musculară redusă
persoane cu grăsime viscerală „ascunsă” (TOFI – thin outside, fat inside)
predispoziție genetică, sindromul ovarelor polichistice (SOPC, femei)
stres cronic, somn deficitar, hipercortizolism
alimentație ultraprocesată, chiar fără surplus ponderal evident
În aceste cazuri, problema nu este greutatea totală, ci compoziția corporală și contextul metabolic.
Deci când avem un tablou de RI, trebuie strategie nu ne cramponăm în eticheta de laborator", spune Pop.


