Criză de vaccinuri pentru bebeluși, la Cluj

Criză de vaccinuri pentru bebeluși, la Cluj
De o lună și jumătate, unul dintre vaccinurile obligatorii pentru bebeluși nu se mai găsește în cabinetele medicilor din Cluj-Napoca.

Este vorba despre vaccinul hexavalent, care ajută la prevenirea a şase boli: hepatită B, poliomielită, difterie, tetanus, tuse convulsivă şi câteva tipuri de infecții respiratorii. Încă din decembrie, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj nu a mai putut distribui serul de imunizare.

"Din decembrie nu mai avem vaccin, însă copiii care nu au fost vaccinați vor fi recuperați. Este o problemă la nivel național și, din datele pe care le avem de la Ministerul Sănătății, la ora actuală este spre finalizare procedura de achiziție națională", a precizat Mihai Moisescu, directorul executiv al DSP Cluj.

Deocamdată, nu se știe când ministerul va trimite o nouă tranșă, însă problema pare a fi una la nivel european, cu producătorul vaccinului. Medicii spun că singura soluție este să se refacă schema de vaccinări atunci când primesc serul, însă întârzierea administrării vaccinului ar putea să nu aibă aceleași efecte.

"Părinții sună pentru programare, dar nu avem ce face... Asta este, așteptăm și noi vești de la DSP și în momentul în care vom primi, vom recupera copiii. Problema este la bebelușii care nu au făcut nicio doză de vaccine hexavalent, cei de două și patru luni, care sunt la risc, să zic așa, să nu contacteze vreo boală infecțioasă. Părinții trebuie să fie atenți", a explicat Emiliana Costiug, medic de familie.

În plus, medicii trag un semnal de alarmă asupra problemelor care ar putea apărea în cazul în care criza vaccinului hexavalent s-ar întinde pe o perioadă mai lungă. "Dacă situația se prelungește luni la rând, atunci poate apărea o epidemie pentru că vor fi tot mai mulți copii nevaccinați și riscul de a se transmite boala este mai mare.

Noi, în acest moment, nu avem cazuri de poliomielită sau tuse convulsivă, dar și de asta facem și vaccinul, pentru a păstra controlul aupra acestor boli grave, dar sunt cazuri în Ucraina sau în Siria, de exemplu", a precizat medicul.

Comenteaza