CORONAVIRUS | Cei doi români internați în Japonia se întorc în țară

CORONAVIRUS | Cei doi români internați în Japonia se întorc în țară

Cei doi români infectaţi cu virusul COVID-19 şi internaţi într-un spital din Japonia au fost declaraţi vindecaţi. 

Cei doi români au fost declaraţi vindecaţi şi vor fi externaţi din spitalul din Japonia și se vor întoarce în ţară, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, pe teritoriul României au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID - 19 (coronavirus), iar un pacient, primul depistat pe teritoriul ţării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieşit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt - bărbatul fiind externat.

Ceilalţi 5 pacienţi sunt internaţi la Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, starea acestora de sănătate fiind în acest moment bună, afirmă sursa citată.

Totodată, anchetele epidemiologice la Suceava şi Timişoara continuă pentru a identifica toate persoanele cu care au intrat în contact pacienţii depistaţi pozitiv miercuri.

"Facem apel la rudele persoanelor depistate pozitiv să respecte regulile de carantină şi izolare şi să nu încerce să viziteze pacienţii internaţi, pentru că aceştia stau în izolare completă până când sunt declaraţi vindecaţi", afirmă Grupul de Comunicare Strategică.

Comenteaza