Consiliul Județean Cluj solicită Ministerului Sănătății ca tot personalul din sănătate să primească stimulente financiare

Consiliul Județean Cluj solicită Ministerului Sănătății ca tot personalul din sănătate să primească stimulente financiare
| Foto: Facebook.com/cjcluj

CJ Cluj continuă să fie alături de întregul personal din cadrul unităților sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean și să susțină acordarea stimulentelor financiare lunare în mod nediscriminatoriu tuturor angajaților din cele cinci spitale subordonate.

În acest sens, Consiliul Județean s-a adresat Ministerului Sănătății și a supus atenției domnului Ministru Alexandru Rafila problemele personalului T.E.S.A. care își desfășoară activitatea în instituțiile medicale din subordinea forului administrativ județean solicitând, totodată, realizarea demersurilor de ordin legislativ care se impun pentru remedierea situației privind acordarea stimulentelor financiare lunare.

„Ceea ce ne dorim este ca toți angajații din spitalele noastre să aibă drepturi egale și să fie tratați în mod corespunzător, fără a fi discriminați în vreun fel. Fiecare angajat din cadrul unităților medicale are o importanță aparte și contribuie la buna funcționare a spitalelor, ca un întreg, în condiții de siguranță și calitate a îngrijirii”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Astfel, solicitarea forului administrativ județean constă în formularea unei propuneri de modificare a alineatului 2 al articolului 199 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, după cum urmează:

„Autoritățile administrației publice locale pot acorda personalului medical și de specialitate precum și personalului care desfășoară activitate de secretariat-administrativ, gospodărire, de întreținere-reparații și de deservire din spitalele publice din rețeaua sanitară proprie, stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe țară, în baza hotărârii autorităților deliberative ale autorităților administrației publice locale, în limita bugetului aprobat.”

Consiliul Județean Cluj consideră că o reglementare legislativă clară este absolut necesară întrucât în lipsa acesteia unii dintre salariații a căror activitate este indispensabilă pentru fiecare spital (electricieni, fochiști, bucătari, personal de pază etc.) nu pot beneficia de stimulente financiare.

Reamintim că, la ultima ședință a forului administrativ județean, personalul TESA din sănătate a acuzat Consiliul Județean Cluj de discriminare, deoarece în proiectul de hotărâre care prevedea acordarea unor stimulente financiare personalului medical și specializat din cadrul spitalelor clujene, aceștia nu au fost incluși. Liderul CJ Cluj, Alin Tișe, a lămurit atunci situația personalului.

Comenteaza