News alert Clujul, primul în topul COVID. Are cea mai ridicată incidență din țară/ Noi cazuri de infectare depistate

Clujul, primul în topul COVID. Are cea mai ridicată incidență din țară/ Noi cazuri de infectare depistate

Clujul a urcat miercuri pe locul întâi pe țară la incidența cazurilor de COVID.

În ultimele 24 de ore, în Cluj au fost depistate alte 126 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în scădere ușoară față de ziua anterioară, când au fost raportate 145.

La nivel național, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în municipiul Bucureşti - 275 şi în judeţele Cluj - 126 și Timiș, cu 104 noi infectări. Cele mai puține cazuri au fost raportate în județul Harghita - doar 2 noi infectări.

În ceea ce privește incidența infectărilor, Clujul trece pe primul loc în clasament, cu 2,74 la mie, urmat de București, cu 2,69 la mie și de Timiș, cu 2,23 la mie. Media națională a ratei de infectare a coborât miercuri la 0,73 cazuri la o mie de locuitori.

Situația în spitale

La Cluj sunt internați 126 de pacienți cu COVID internați în spitale, dintre care 10 copii, iar pe secțiile ATI sunt 27 de bolnavi în stare gravă, toți adulți. Clujul are cel mai mare număr de paturi ocupate în secțiile COVID din țară, după București-Ilfov, unde sunt 263 de persoane internate, dintre care 20 minori, iar la Terapie Intensivă sunt 76 de pacienți.

În ultimele 24 de ore, în România au fost depistate 1.107 persoane infectate cu SARS-CoV-2 și au fost raportate 18 decese, dintre care unul anterior intervalului de referință. 

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza