Clujul, codaş la numărul de vaccinuri repartizate din tranşa a şaptea Pfizer BioNTech

Clujul, codaş la numărul de vaccinuri repartizate din tranşa a şaptea Pfizer BioNTech
| Foto: Agerpres

Încă un transport de vaccinuri Pfizer a ajuns în România. Este vorba despre aproape 164.000 de doze, ceva mai puține decât săptămâna trecută. Însă dintre acestea, la Cluj ajung doar 12.870 doze.

La repartizarea vaccinurilor din tranşa a şaptea de vaccinurri anti-COVID produs de Pfizer BioNTech, Clujul e pe penultimul loc în ţară, aici ajungând doar 12.870 doze. Doar la Iaşi au fost repartizate mai puţine vaccinuri decât la Cluj. 

Serurile sunt aduse cu avioane care au aterizat pe aeropoturile din Otopeni, din Timișoara și din Cluj. Este a șaptea tranșă de vaccinuri primite de România de la compania americană. 

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19., transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. "Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă", a precizat CNCAV.

Cele 163.800 de doze de vaccin Pfizer BioNTech vor fi distribuite astfel:
- Centrul Naţional de Distribuţie Bucureşti: 81.900 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 22.230 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 19.890 doze
- Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 16.380 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 14.040 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 10.530 doze.

"În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma să fie adusă în România luni, 8 februarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare", a transmis CNCAV.

În comunicat se aminteşte că dozele de vaccin sunt alocate conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare. "Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă. În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat că va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie", a precizat CNCAV.

Comenteaza