Video Clujean cu COVID, supraviețuitor din ATI: "Foarte ușor se moare. Acum ești bine, după 20 de minute ești mort"

Clujean cu COVID, supraviețuitor din ATI: "Foarte ușor se moare. Acum ești bine, după 20 de minute ești mort"

Un clujean de 46 de ani povestește experiența prin care a trecut după ce s-a infectat cu noul coronavirus și a ajuns la Terapie Intensivă.

Josef Balla a rămas marcat de ceea ce a văzut în secția de Terapie Intensivă. Bărbatul a stat o săptămână acasă, sub medicamentație, iar după 5 zile a chemat salvarea pentru că nu mai putea să respire.

Ajuns la UPU, a trebuit să aștepte mai bine de 4 ore până s-a eliberat un pat în ATI. După ce a ieșit din ATI a fost puternic marcat de moartea unor colegi de salon.

„Foarte ușor se moare. Discutau asistentele cu colegul de pat 5-10 minute, iar după 20 de minute era mort, era în sacul de nailon”, a povestit bărbatul.

Chinul a durat mai bine de două luni de zile. O lună și câteva zile în spital și încă o lună a mai folosit oxigenul acasă.
Toată familia s-a vaccinat. El și cele două fete s-au vaccinat cu Pfizer, iar soția cu Astra Zeneca.

„În afară de vaccin, altă soluție nu avem. Este singura șansă să scăpăm. Doamne feri să treacă cineva prin ce am trecut eu”, a spus clujeanul.

Comenteaza