Bolnavii de cancer și cei cu transplant vor putea primi certificat de handicap încă de la diagnosticare

Bolnavii de cancer și cei cu transplant vor putea primi certificat de handicap încă de la diagnosticare

Persoanele care suferă de cancer sau cele care au suferit transplant de organe vor putea primi certificat de persoană cu handicap încă de la diagnosticare, a anunţat, joi, ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Am publicat, astăzi, în transparenţă decizională, proiectul de modificare a Ordinului comun de ministru (Muncă şi Sănătate) nr. 762/1992/2007, prin care persoanele care suferă de cancer să poată primi certificat de persoană cu handicap încă de la diagnosticare. De asemenea, prin acelaşi proiect se propune ca şi persoanele care au suferit transplant de organe să beneficieze de aceeaşi facilitate. Concret, este vorba despre Ordinul care aprobă criteriile medicopsihosociale de încadrare în grad de handicap, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu afecţiuni oncologice, afecţiuni grave care constituie o problemă importantă de sănătate publică, reprezentând a doua cauză de mortalitate în ţările UE”, a scris Marius Budăi, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul precizează că încadrarea în grad de handicap este stabilită de criteriile actuale numai pentru anumite forme de cancer şi acestea în stadii avansate de evoluţie, iar în proiectul pus în dezbatere au fost incluse toate formele de cancer, încă de la diagnosticare.

„În propunerea de modificare a criteriilor au fost incluse toate formele de cancer, încă de la diagnosticare şi iniţierea terapiei oncologice specifice pentru o perioadă de supraveghere de minimum cinci ani. De asemenea, s-a stabilit modalitatea de acordare a termenului de valabilitate permanent al încadrării în grad de handicap pentru cancerele în afara resurselor terapeutice/în curs de îngrijiri paliative/cu complicaţii ireversibile sub tratament”, a precizat ministrul.

Totodată, propunerea de modificare care vizează pacienţii care au suferit transplant de organe are ca scop reintegrarea socială a acestora şi prevenirea complicaţiilor postransplant.

„Am convingerea că noile criterii medicopsihosociale vor transforma semnificativ viaţa persoanelor care suferă de afecţiuni oncologice, vor repara inechităţi sociale majore şi vor asigura un acces facil în sistemul de protecţie socială”, a subliniat Marius Budăi.

Comenteaza