Update Bilanț COVID: România a trecut de 64.000 de decese/ Peste 5.000 de infectări confirmate în ultima zi

Bilanț COVID: România a trecut de 64.000 de decese/ Peste 5.000 de infectări confirmate în ultima zi

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 101 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.

România a depășit astăzi pragul de 64.000 de persoane diagnosticate cu infecție care au decedat.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 8 martie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 5.461 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 101 decese, dintre care 4 anterioare intervalului de referință.

UPDATE: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.461 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.273 mai mult decât în ziua anterioară. 694 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 8 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.776.910 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 115.251 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.606.660 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 64.094 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.03.2022 (10:00) – 08.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 101 decese (57 bărbați și 44 femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 101 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 47 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

99 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 101 pacienți decedați, 86 au fost nevaccinați și 15  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Brăila și Vaslui, în luna februarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.700, cu 353 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 695 de persoane, cu 55 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 695 de pacienți internați la ATI, 621 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 291 sunt minori, 284 fiind internați în secții, cu 53 mai puțin decât în ziua anterioară și 7 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.543.336 teste RT-PCR și 8.849.042 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.334 teste RT-PCR (9.008 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.326 la cerere) și 34.627 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 68.690 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.597 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.460 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 47 de persoane.

Comenteaza