Bilanț COVID în creștere la Cluj. Sute de noi infectări în ultima zi

Bilanț COVID în creștere la Cluj. Sute de noi infectări în ultima zi

Clujul rămâne și marți în topul național la numărul cazurilor noi și la incidența COVID.

În ultima zi, la Cluj au fost confirmate 467 de noi îmbolnăviri cu COVID-19, cu 301 mai multe decât cele raportate ieri. Cu acest număr de cazuri noi, Clujul se află pe locul trei pe țară după București, unde au fost depistate 1.524 de cazuri și după județul Brașov, unde au fost înregistrate 473 de persoane infectate.

În ceea ce privește rata de incidenţă a cazurilor de infectare, calculată la mia de locuitori, Clujul rămâne pe locul trei pe țară, cu 2,71 la mie, în creștere față de ieri, când era 2,52 la mie, după municipiul București, care are 4,86 la mie și Ilfov - 3,41 la mie.

Situația în spitale

La Cluj sunt internați 81 pacienți cu COVID. Dintre persoanele internate 17 sunt copii, iar pe secțiile ATI sunt 8 bolnavi în stare gravă, toți adulți.

La nivel național, în spitale sunt 2.204 pacienți confirmați cu COVID, dintre care 136 pe secțiile ATI, cu 21 mai mulți față de ieri.

Comenteaza