Bal pentru Institutul Inimii: strâng bani pentru echipamente cu un concert caritabil VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 21 Mar 2014, 18:01
- Sănătate
- Ascultă știrea

După model occidental, conducerea institutului a decis să dea startul unor astfel de evenimente. Adrian Molnar e directorul medical al Institutului Inimii: "Noi vrem să facem ceva în plus decât să aşteptăm de la minister sau de la forurile locale", spune el. "Vrem să dăm un exemplu, să dăm tonul a ceva ce poate fi făcut şi se face şi-n alte părţi".
Medicii spun că dotările actuale ale Institutului Inimii sunt sub standard şi că vor să cumpere aparatură nouă. "Am vrea să îmbunătăţim aparatura medicală de diagnostic, să cumpărăm noi mijloace terapeutice şi chirurgicale, să refacem mobilierul", spune Molnar.
Evenimentul cuprinde vizionarea unui scurtmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, o licitaţie cu obiecte de artă şi un recital al pianistului Bogdan Oţa. "În sistemul de sănătate nu e prima dată când mă implic, şi nici ultima. Eu am mai fost prin străinătate; din nefericire, am dat peste doctori slab pregătiţi în Franţa şi Norvegia, iar când am găsit profesionişti s-a dovedit că sunt români".
Balul va avea loc în această seară la Grand Hotel Italia. Până în prezent au confirmat participarea 200 de oameni. Taxa de participare este de 100 de euro.
Reporter: Alin Golban
Operator: Florin Dan