Avertismentul lui Cherecheș: "Dacă tragem mult mâța de coadă cu vaccinarea, vom avea restricții periodice ani de zile"

Avertismentul lui Cherecheș: "Dacă tragem mult mâța de coadă cu vaccinarea, vom avea restricții periodice ani de zile"

Profesorul clujean Răzvan Cherecheș avertizează că dacă ritmul vaccinării anti-COVID-19 nu crește, România nu va atinge imunitatea de turmă și "vom intra într-un cerc vicios" cu "restricții periodice, ani de zile".

Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică la UBB Cluj-Napoca, a expus un scenariu sumbru, la Europa FM, explicând că dacă procesul de vaccinare nu va fi accelerat în următoarea perioadă în România, poate "să se termine perioada de imunitate a vaccinului", astfel că în următorii ani am putea avea parte de restricții periodice, în paralel cu noi campanii de vaccinare împotriva COVID-19.

„Este un scenariu, în care noi nu vom reuși să ajungem la imunitatea de grup niciodată. Dacă tragem mult mâța de coadă și prelungim mult procesul de vaccinare e posibil să înceapă să se termine perioada de imunitate a vaccinului. Nu știm cât durează. Este posibil acest lucru. S-ar putea ca prin primăvară, dacă noi reușim să ajungem abia la un 50%, anul viitor să trebuiască să reîncepem procesul de vaccinare”, a declarat, vineri, Răzvan Cherecheș, la Europa FM.

România e în urmă cu aproximativ o jumătate de milion de vaccinări față de ținta de 5 milioane, anunțată de autorități până pe 1 iunie, ca plan pentru atingerea imunității de grup.

„Dacă noi nu ajungem la imunitatea de grup, nu putem să ne reluăm activitatea normală. Înseamnă că, periodic, în următorii ani vom avea restricții în unele zone, limitări de libertate de mișcare, din nou impunerea măștii până la scăderea numărului de cazuri, din nou campanii de vaccinare, pentru că ăsta e genul de efort pe care poți să-l faci o dată, semnificativ și dacă nu l-ai făcut pe urmă tot trebuie să continui. Populația se uzează, deci acum e vital ca guvernul și autoritățile să își folosească toate resursele, să le împingă într-o singură direcție”, a explicat Cherecheș.

Comenteaza