Austria impune vaccinarea obligatorie împotriva covid-19 începând de la 1 februarie

Austria impune vaccinarea obligatorie împotriva covid-19 începând de la 1 februarie
| Foto: digi24.ro

Austria urmează să impună vaccinarea obligatorie împotriva covid-19 - începând de la 1 februarie -, a anunţat vineri cancelarul Alexander Schallenberg într-o conferinţă de presă în Tirol, în urma unor discuţii cu conducătorilor landurilor, relatează AFP.

Austria urmează, de asemenea, să-şi plaseze întreaga populaţie, inclusiv persoanele vaccinate, în carantină - începând de luni -, pe o perioadă de 20 de zile, la doar câteva zile după ce a impus plasarea în carantină a persoanelor nevaccinate.

Austria devine astfel primul stat membru al Uniunii Europene (UE) care ia astfel de măsuri în urma unei creşteri a cazurilor de covid-19. Niciun guvern din UE nu a îndrăznit să facă acest lucru.  ”Trebuie să privim realitatea în faţă”, a subliniat cancelarul conservator, în apărarea alegerii vaccinării onligatorii pe care a făcut-o. ”În pofida mai multor luni de persuasiune, nu am reuşit să convingem oamenii să se vaccineze”, a subliniat el.

Cancelarul a deplâns supraaglomerarea, în prezent, a secţiilor de terapie intensivă. ”O creştere durabilă a nivelului vaccinării este singurul mijloc de a ieşi din acest cerc vicios”, apreciază Alexander Schallenberg, care consideră că este vorba despre ”biletul de ieşire” din pandemia covid-19.

Restricţii impuse recent de către Guvern au antrenat o creştere puternică a numărului programărilor la centrele de vaccinare. Austria, care înregistrează un nivel de vaccinare de 66%, se află uşor sub media europeană.

Numărul îmbolnăvirilor continuă să crească şi se situează la un nivel fără precedent de la izbucnirea epidemiei. Joi s-au înregistrat peste 15.000 de cazuri noi de covid-19. Rata incidenţei covid-19 în ultima săptămână este de 991 de cazuri la 100.000 de locuitori. Foarte puţine ţări din lume au impus vaccinarea obligatorie a populaţiei lor adulte. Acest lucru s-a întâmplat în state autoritariste din Asia Centrală - Tadjikistan şi Turkmenistan, una dintre puţinele ţări care nu au declarat în mod oficial niciun caz de covid-19.

Vaticanul a impus, la 8 februarie 2021, printr-o notă, vaccinarea locuitorilor celui mai mic stat din lume şi a angajaţilor care lucrează la Sfântul Scaun.

Comenteaza