AstraZeneca promite, dar nu se ține de cuvânt. Comisia Europeană, nemulțumită de livrările vaccinului

AstraZeneca promite, dar nu se ține de cuvânt. Comisia Europeană, nemulțumită de livrările vaccinului
| Foto: CNBC.com

"Vrem să fie onorat în totalitate contractul nostru", subliniază Comisia Europeană.

Comisia Europeană este nemulţumită de numărul dozelor de vaccin pe care le poate furniza compania farmaceutică AstraZeneca şi continuă negocierile pentru a se asigura că va fi livrată cantitatea stabilită.

"După cum ştiţi, vaccinul AstraZeneca este în etapele finale ale procedurii de aprobare de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Dacă vor fi întrunite toate condiţiile, Agenţia Europeană a Medicamentului poate recomanda acordarea autorizaţiei de lansare pe piaţă până la sfârşitul acestei săptămâni. Dar este o problemă privind aprovizionarea", anunţă Comisia Europeană.

"Vinerea trecută, AstraZeneca a informat în mod surprinzător Comisia Europeană şi statele membre UE că intenţionează să furnizeze mult mai puţine doze în următoarele săptămâni decât era stabilit şi se anunţase", precizează Executivul UE.

Comenteaza