Asociaţiile de pacienţi, discuții cu Rogobete pe tema concediului medical. Categoriile de pacienți pentru care s-ar putea plăti și prima zi

Asociaţiile de pacienţi, discuții cu Rogobete pe tema concediului medical. Categoriile de pacienți pentru care s-ar putea plăti și prima zi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a discutat cu asociaţiile de pacienţi mai multe problematici din sistem, cea mai importantă dintre ele fiind legată de neplata primei zile de concediu medical.

Ministrul Sănătăţii a propus ca pacienţii cronici care au nevoie de internare periodic să fie scutiţi de aplicarea noii legislaţii care prevede scăderea cu o zi a plăţii asigurate de CNAS pentru concediile medicale, spune Radu Gănescu. Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a explicat cum au decurs discuţiile şi ce au propus reprezentanţii pacienţilor, informează news.ro.

“A fost o discuţie mult mai amplă pe mai multe subiecte, cea mai amplă discuţie a fost aceasta a concediilor medicale şi faptul că s-a prevăzut acea neplată pentru prima zi de concedii medicale, ne-am exprimat cu toţii îngrijorarea pentru că vorbim de pacienţi care de multe ori trebuie să meargă cel puţin o data pe lună la spital sau o dată la trei luni pentru investigaţii, tratament sau pentru diverse servicii medicale şi atunci ei vor fi primii care vor fi taxaţi, chiar dacă înţelegem că discuţia se doreşte a elimina cât mai mult din acele concedii medicale fictive.  
Ca propunere, d-nul ministru a venit cu ideea de a găsi soluţii pentru acele persoane care îşi iau concedii repetitiv, ştiind cu toţii că pacienţii cronici trebuie să-şi ia concediu repetitiv în decursul unui an, să putem să nu-I taxăm pentru neplata acelei prime zile de concediu pentru că aceşti oameni chiar au nevoie să meargă la spital“, a declarat Radu Gănescu pentru news.ro

La sfârşitul lunii decembrie a anului trecut Guvernul a decis ca, începând din februarie 2026, să scadă cu o zi plata asigurată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru concedii medicale. Astfel angajatorul suportă zilele 2 – 6 ale plăţii indemnizaţiei pentru concediile medicale, iar începând cu ziua a 7-a până la vindecare, plata se face din din FNUASS. Măsura va fi aplicată pentru o perioadă determinată, între 1 februarie 2026 - 31 decembrie 2027. 

Comenteaza