Aplicaţia Check DCC de verificare a certificatelor COVID, disponibilă şi pe iPhone

Aplicaţia Check DCC de verificare a certificatelor COVID, disponibilă şi pe iPhone

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale anunță că aplicaţia de verificare în România a certificatelor digitale UE COVID-19 este disponibilă acum şi pe telefoanele mobile cu sistem de operare iOS.

Persoanele care folosesc iPhone sau iPad pot descărca gratuit aplicaţia Check DCC din magazinul AppStore: https://apps.apple.com/ro/app/check-dcc/id1594849849.

Până acum, scanarea codurilor QR putea fi efectuată în ţara noastră prin intermediul versiunii Check DCC pentru telefoane Android sau a versiunii web a aplicaţiei.

Începând de sâmbătă, autenticitatea şi valabilitatea certificatelor care atestă situaţia epidemiologică a persoanelor va putea fi verificată şi prin aplicaţia dedicată pentru dispozitive iOS.

Check DCC, dezvoltată de STS, este singura aplicaţie oficială aprobată prin legislaţia naţională pentru verificarea certificatelor în România. Aplicaţia Check DCC nu înregistrează şi nu reţine datele certificatelor verificate, prin scanarea codului QR de pe certificat fiind verificată autenticitatea şi îndeplinirea regulilor sanitare naţionale sau internaţionale a certificatelor europene COVID, precizează sursa citată.

Certificatele atestă faptul că persoanele s-au vaccinat împotriva COVID-19, s-au testat şi au un rezultat negativ în evidenţele autorităţilor medicale ori s-au recuperat după COVID.

Conform STS, până sâmbătă, 20 noiembrie, în România au fost generate aproape 9 milioane de certificate digitale UE privind COVID-19, prin intermediul platformei https://certificat-covid.gov.ro. Timpul mediu de generare a unui certificat prin platforma Certificate COVID este de 5 secunde.

Versiunea aplicaţiei Check DCC pentru telefoanele Android a fost descărcată de 463.380 de ori din magazinul de aplicaţii Google Play.

Comenteaza