Academia Română și UBB au lansat Strategia Națională privind Stilul de Viață Sănătos. Ce schimbări propune noul cadru

Academia Română și UBB au lansat Strategia Națională privind Stilul de Viață Sănătos. Ce schimbări propune noul cadru

Academia Română și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au lansat miercuri, 30 septembrie, „Strategia Națională privind Stilul de Viață Sănătos. Partea I”, un document care propune o nouă abordare a modului în care este promovată sănătatea în România.

Evenimentul a avut loc în format hibrid, în Aula Academiei Române, și a reunit reprezentanți ai Președinției, Parlamentului, Guvernului, Academiei Române, mediului universitar și medical, precum și ai unor organizații profesionale și ai societății civile.

Strategia a fost inițiată în 2025, în perioada în care prof. univ. dr. psih. Daniel David ocupa funcția de ministru al Educației, ca proiect în cadrul ministerului. Pentru elaborarea cadrului general au fost consultați experți din instituții academice, organizații profesionale și domenii relevante pentru sănătate și stil de viață.

Documentul a fost elaborat prin Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și UBB. Coordonatorii Strategiei sunt prof. univ. dr. psih. Daniel David și prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, coordonator științific.

De la simpla informare, la dezvoltarea competențelor necesare pentru un stil de viață sănătos

Una dintre ideile centrale ale Strategiei este trecerea de la simpla informare a populației la dezvoltarea competențelor necesare pentru un stil de viață sănătos.

Conceptul de competență este construit pe trei componente: cunoștințe declarative – ce trebuie făcut, cunoștințe procedurale – cum trebuie făcut, și valori și atitudini – de ce trebuie făcut și de ce este important.

Autorii Strategiei consideră că recomandările privind alimentația, somnul sau activitatea fizică nu sunt suficiente dacă oamenii nu dobândesc și capacitatea de a le transforma în comportamente stabile.

Abordarea propusă este una bio-psiho-socială, multinivelară și multidisciplinară, care urmărește să integreze dimensiunile biomedicală, psihologică și socioculturală ale sănătății.

„Pornind de la definiția sănătății ca o stare de bine fizic, mintal (psihic) și social, inovația acestei Strategii privind Stilul de Viață Sănătos constă într-o abordare comprehensivă (bio-psiho-socială), multinivelară (biomedicală, psihologică și socioculturală) și multi/inter/transdisciplinară, conceptualizând stilul de viață sănătos atât ca un mecanism de promovare/optimizare a sănătății și de prevenție a îmbolnăvirilor, cât și ca un mecanism de tratament în abordările medicale și psihologice clinice. De asemenea, ca demers inovativ la nivel național/internațional, tehnologia este vizată în această Strategie, atât specific, cât și transversal și evităm distorsiuni larg răspândite în implementarea modelului bio-psiho-social, prin reducerea factorului „bio” la „medical” și prin îngustarea factorului „social” (aici este inclus și cu componente cultural-etice și economice). Printr-o astfel de abordare, se evită fragmentări și abordări reducționiste, atât biomedicale, cât și psihosociale, promovându-se o abordare integrativă, ghidată de dovezi științifice”, au transmis reprezentanții Centrului Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos.

O nouă abordare a sănătății: prevenție, competențe și educație pentru un stil de viață sănătos
 
Strategia pornește de la o înțelegere largă a sănătății, care include dimensiunile fizică, mintală și socială, a explicat Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române.

„Sănătatea este o stare de bine fizic, mintal și social. Strategia ia această definiție în serios. De aceea, abordarea este comprehensivă, adică biopsihosocială. Este construită pe mai multe niveluri: biomedical, psihologic și sociocultural. Este, în același timp, multi-, inter- și transdisciplinară. Tocmai de aceea, strategia este gândită și ca un antidot, un instrument care îi protejează pe oameni de pseudoexperți și de promisiunile lor fără acoperire”, a declarat Mircea Dumitru.

Acesta a precizat că documentul rămâne deschis propunerilor și observațiilor: „Documentul pe care îl lansăm astăzi nu este un text încheiat, ci o invitație pentru noi toți. Până la 15 octombrie, sugestiile la cadrul general, adică la viziune, obiectivele strategice și planul operațional general, pot fi trimise coordonatorilor științifici.”

Rectorul UBB, Daniel David a explicat că elementul central al Strategiei îl reprezintă dezvoltarea competențelor, nu doar acumularea unor informații despre un stil de viață sănătos.

„Elementul fundamental pe care vrem să-l aducem în față este elementul de competență. Ce trebuie să faci, cum faci acele lucruri și de ce este important să implementezi acele lucruri. Să ne recunoaștem fiecare profesia și să lucrăm în echipe inter- și multidisciplinare, nu fiecare să pretindă că este ceea ce nu este. Cam aceasta este viziunea pe care noi am propus-o”, a spus Daniel David.

El a precizat că Strategia se adresează inclusiv populației „aparent sănătoase”, întrucât o persoană poate avea vulnerabilități sau simptome care nu au fost încă identificate ca boală.

La rândul său, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a vorbit despre necesitatea unei schimbări de perspectivă, de la intervenția asupra bolii la prevenție.

„Ne-am obișnuit de prea mulți ani să privim sănătatea doar prin fereastra spitalului, intervenind abia când boala s-a instalat deja. Cred că a sosit momentul unei schimbări de mentalitate și de comportament. Vreau să cred că această strategie națională, pe care o lansați astăzi, nu este un simplu document sau o listă de recomandări teoretice.

E important ca școala să ofere educație pentru stilul de viață, cabinetul medical să devină un loc al parteneriatului și al empatiei, iar comunitățile noastre să aibă acces la alimentație curată și sustenabilă. Noi toți, medici, profesori, politicieni și cetățeni, trebuie să fim parteneri în această misiune, pentru că o Românie sănătoasă se construiește în fiecare zi, în fiecare școală, în fiecare cabinet și în fiecare alegere pe care o facem”, a declarat Mircea Abrudean.

Strategie și pentru combaterea pseudoinformațiilor despre sănătate

Un alt obiectiv declarat al documentului este combaterea pseudoștiinței și a informațiilor neverificate din domeniul sănătății.

Autorii Strategiei au subliniat că recomandările despre stilul de viață reprezintă una dintre zonele prin care informațiile fără fundament științific pot ajunge cu ușurință la public. Noul cadru își propune să ofere populației repere bazate pe dovezi științifice și să contribuie la protejarea oamenilor în fața pseudoexperților.

„Nu în ultimul rând, ținând cont de faptul că pseudoștiința/pseudocunoașterea s-a infiltrat în sănătate-medicină mai ales prin „ruta” stilului de viață (pseudo)sănătos, această Strategie se dorește și un demers cu rol de antidot și de protecție a oamenilor în fața pseudoexperților”, spun autorii documentului.

Alimentație, somn, mișcare, sănătate mintală și tehnologie

Strategia propune o abordare integrată a principalelor componente ale stilului de viață: alimentație, somn, activitate fizică, consum de alcool, fumat și sănătate mintală, la care este adăugată și componenta tehnologică. Conceptul este denumit „One-Total Health”, prin care autorii urmăresc depășirea abordărilor fragmentate și analizarea interacțiunilor dintre diferitele componente ale stilului de viață.

Strategia propune, de asemenea, ghiduri adaptate pentru categorii și situații specifice, precum copii și adolescenți, vârstnici, femei gravide, persoane cu risc crescut de boală, populații vulnerabile sau persoane cu cerințe educaționale speciale.

Un obiectiv distinct vizează și populația clinică. Pentru persoanele cu probleme medicale sau psihologice sunt prevăzute ghiduri specifice privind stilul de viață sănătos, precum și un ghid pentru consilierea în acest domeniu.

Ghiduri specifice, pe modelul Harvard și Stanford

„Strategia Națională privind Stilul de Viață Sănătos. Partea I” reprezintă cadrul general, urmând ca în etapa a doua să fie elaborate ghiduri specifice.

„Ghidurile specifice se vor elabora cu implicarea instituțiilor relevante/organizațiilor profesionale/experților interesați, urmând modele ale unor ghiduri similare din universități de prestigiu, precum Harvard și Stanford, implicând: analiza Ghidurilor deja existente la nivel național/internațional (cu atenție la necesitatea actualizării informațiilor și a adoptării modelului bazat pe competențe); analiza literaturii de specialitate, cu atenție la eficiență, eficacitate și analize economice; elaborarea, prin modelul competențelor, a Ghidurilor cadru pentru populația generală (alimentație/somn/activitate fizică/alcool/fumat/sănătate mintală-incluzând tehnologia), cu atenție la interrelaționări (de componente și de profesii) și One-Total Health, și adaptarea apoi a acestora la domenii specifice (populație generală sănătoasă /domeniu clinic); populații și situații specifice (copii și adolescenți / vârstnici / populații cu cerințe educaționale speciale / populații vulnerabile / femei gravide) și teme specifice (ex. consumul de droguri / recuperare medicală)”, transmit autorii documentului.

Ghidurile vor avea componente adresate specialiștilor în sănătate și/sau beneficiarilor – autoadministrare. Acest demers se va definitiva după consultarea cu instituțiile relevante/organizațiile profesionale/experții implicați.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .