53 de noi decese COVID de ieri până azi. Printre victime, un copil de 4 ani și un tânăr sub 30

53 de noi decese COVID de ieri până azi. Printre victime, un copil de 4 ani și un tânăr sub 30

Încă 53 de persoane depistate cu noul coronavirus au murit în ultimele 24 de ore, astfel că bilanțul deceselor a ajuns la 5.411.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Astfel, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în intervalul 10.10.2020 (10:00) – 11.10.2020 (10:00) au fost raportate 53 de decese (26 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani - este vorba de un băiat de 4 ani din județul Mureș. Copilul avea și alte probleme medicale.

De asemenea, un deces a fost raportat la categoria de vârstă 20-29 de ani, unul la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 628 de pacienți. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza