17 cazuri de coronavirus în România. Numărul persoanelor în carantină s-a dublat

17 cazuri de coronavirus în România. Numărul persoanelor în carantină s-a dublat

În prezent, în România, 52 de persoane se află în carantină instituţionalizată, iar alte peste 11.000, în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală, informează marţi Grupul de Comunicare Strategică.

Pe teritoriul României sunt 52 de persoane în carantină instituţionalizată, pentru care se efectuează verificări ca să se depisteze dacă au contractat virusul COVID-19 (coronavirus), alte 11.235 de persoane aflându-se în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală, informează marţi Grupul de Comunicare Strategică.

Până acum, la nivel naţional au fost confirmate 17 cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României.

Dintre aceştia, 5 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.

"Toţi pacienţii internaţi au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă şi care au boli cronice sunt monitorizate cu atenţie. Aceştia sunt internaţi în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova", precizează sursa citată.

Conform GCS, în cursul zilei de luni au fost înregistrate 280 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 2.376 la linia TELVERDE (0800.800.358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Cetăţenii români din străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Comenteaza