Foto Rețele de apă și canalizare extinse pe strada Borhanciului din Cluj-Napoca
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 03 Apr 2026, 14:29
- Administraţie
- Ascultă știrea
Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a finalizat lucrarea de extindere a rețelelor de apă și canalizare pe strada Borhanciului din municipiul Cluj-Napoca.
Investiția a vizat extinderea canalizării pe o lungime de cca. 1 km, respectiv a conductei de apă pe o lungime de 200 de metri.
„Continuăm, împreună cu Compania noastră de Apă, procesul de extindere a rețelelor edilitare către toți clujenii. Zona în care s-a realizat investiția, respectiv cea din proximitatea conexiunii cu Centura Vâlcele-Apahida, este una în plină dezvoltare. Recent am finalizat și lucrările de refacere a carosabilului pe sectorul vizat, astfel încât în acest moment circulația pe sectorul sudic al străzii Borhanciului se desfășoară în condiții normale. Le mulțumim clujenilor din zonă dar și participanților la trafic pentru înțelegere, asigurându-i de faptul că fiecare investiție edilitară de acest fel contribuie în mod direct la creșterea nivelului de trai, a confortului și a sănătății clujenilor”, a afirmat liderul CJ Cluj, Alin Tișe.
Investiția de extindere a apei și a canalizării pe strada Borhanciului este parte componentă a contractului de lucrări „CL 3.1 – Extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Cluj-Napoca”, derulat prin Programul de Dezvoltare Durabilă – PDD.
Reamintim faptul că Programul de Dezvoltare Durabilă – PDD, care acoperă perioada de programare 2021-2027, este numele sub care continuă și vor fi finalizate investițiile cofinanțate de UE, demarate de Compania de Apă Someș S.A. începând cu anul 2019, în cadrul “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020. Valoarea totală a Proiectului este de 1.914.685.830,02 lei (fără TVA), din care 1.288.918.497,11 lei (fără TVA) – etapa 1 (POIM) și 625.767.332,91 lei (fără TVA) – etapa 2 (PDD).














