Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Gheorghe. Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în fiecare an pe 23 aprilie

Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Gheorghe. Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în fiecare an pe 23 aprilie

Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință, este sărbătorit de credincioșii ortodocși în fiecare an, pe data de 23 aprilie

Alături de Sfântul Dumitru, care marchează cea ultima cea mai importantă sărbătoare a toamnei, Sfântul Gheorghe el este al doilea stâlp calendaristic, reprezentând începutul primăverii. În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald.

Așadar, ziua pomenirii Sfântului Gheorghe, denumită popular Sângiorz, este o sărbătoare cu semnificaţii multiple: agrare, pastorale, divinatorii, propiţiatorii şi augurale. Gesturile şi actele circumscrise acesteia durează 3 zile, la fel ca şi la alte sărbători mari. Sângiorzul deschide şi ciclul vegetaţional, marcând intrarea în anotimpul cald, care se va încheia la Sf. Dumitru, Sâmedru. Apa, focul şi ramurile verzi sunt prezenţe emblematice ale aceste sărbători, având calităţi purificatoare, apotropaice şi stimulatoare.

Sfântul Gheorghe a fost persecutat din cauza iubirii sale pentru Hristos, ajungând să fie întemnițat și supus torturilor. În cele din urmă a fost ucis prin decapitare la data de 23 aprilie. 

El este reprezentat ca un martir în icoanele creștine, unde apare înfășurat de o mantie roșie, călare pe un balaur pe care îl străpunge cu o suliță, momentul reprezentând salvarea cetății libiene Silena care era terorizată de un balaur.

Credinţe şi superstiţii de Sf. Gheorghe

• Oamenii stau toată noaptea treji, ca să fie vioi şi sănătoşi tot anul.

• Vitele se bagă în holda de grâu şi când vin acasă, se ia o mână de grâu care se păstrează şi se amestecă în grâul de semănat, ca să se facă mult şi frumos la anul.

• Oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici şi iuţi tot anul.

• În dimineaţa ajunului Sf. Gheorghe, femeile scot sculele de ţesut afară, ca să răsară soarele peste ele, pentru a avea spor la lucru.

• Oamenii se încing cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul.

• Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.

• Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstitde toată lumea.

• La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.

• Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

• La Sân-Georgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp.

• Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.

• Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemănos).

• În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.

• Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.

• Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie - se face grâu şi fân.

Rugăciunea către Sfântul Gheorghe

Pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, credincioșii obișnuiesc să rostească o rugăciune care îi apără de necazuri:

"Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorul de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Tu, Sfinte Mare Mucenic Gheorghe, care împreună cu cei fără de trup ești și toate le cunoști din timp și care de purtătorii de nevoința ești cinstit, miluiește-ne pe noi păcătoșii. 

Vino, Sfinte Gheorghe și luminează mintea mea, pentru ca să cunosc eu păcatele ce le-am săvârșit; mișcă inima mea ca să mă hotărăsc și să mă îndrept; ajuta necredinței și slăbiciunii mele și scapă-mă cu harul tău de păcatele cele trupești și sufletești.

Totdeauna numele tău arată înălțimea rânduielilor tale, căci după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim pe tine Sfinte Gheorghe, care ai trecere în fața lui Dumnezeu Tatăl.

Binecuvântează-ne pe noi și fă rugăciunile noastre să fie de folos. Amin."

Comenteaza