Săptămâna Luminată | Porțile Raiului sunt deschise. Semnificaţia fiecărei zile

Săptămâna Luminată | Porțile Raiului sunt deschise. Semnificaţia fiecărei zile

Fiecare zi a Săptămânii Luminate, cea care urmează Duminicii Paştelui, are o semnificaţie specială.

În vechime, Botezul era săvârşit în noaptea de Paşti. Cei botezaţi erau numiţi "luminaţi" şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşti. Se crede că de la purtarea acestor haine albe în acele zile, săptămâna a primit numele de Săptamâna Luminată, explică crestinortodox.ro.

Cei din popor cred că, în această Săptămână, Raiul își deschide porțile şi primeşte sufletele reţinute în iad începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei, sărbătorită la o săptămână după Duminica Paştelui.

Săptămâna Luminată conţine, prin urmare, Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa şi Sâmbăta Sfântul Cuvios loan şi a ucenicului Sfântului Grigorie Decapolitul.

Lunea Albă, prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi.

În Marţea din Săptămâna Luminată, cunoscută şi sub denumirea de Marţea Albă nu se lucrează în gospodării, nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. În multe zone rurale, în această zi femeile dau de pomană pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

În Sfânta Miercuri a Săptămânii Luminate bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă fără femei, care nu au voie să muncească de "nunta şoarecilor", căci altfel riscă să aducă rozătoare în casă şi să rămână fără bucate pe masă tot anul, iar Joia Verde din Săptămâna Luminată este ziua în care se cinstesc grădinile şi holdele. Nici în această zi nu se munceşte pentru a nu aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. 

Vinerea Scumpă sau Fântăniţa este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în contrast cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Vinerea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Fântâniţa deoarece legendele spun că Maica Domnului a făurit o fântână care se umplea de apă doar în Vinerea Scumpă, apă care era dătătoare de viaţă.

Sâmbăta Luminată, cea de dinainte de Duminica Tomei, se fac pomeni pentru sănătatea celor vii. Teologii spun că este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii.

Potrivit credinţei, cei care mor în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă - între Înviere şi Duminica Tomii - merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet.

 

 

Comenteaza