Biserica Catolică încheie la Cluj Anul dedicat Vieţii Consacrate

Biserica Catolică încheie la Cluj Anul dedicat Vieţii Consacrate
Călugării şi călugăriţele din ordinele şi congregaţiile de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla se reunesc într-un program comun, în perioada 30 ianuarie – 2 februarie, cu ocazia încheierii Anului dedicat Vieţii Consacrate de către Sfântul Părinte Francisc, instituit de Suveranul Pontif în 30 noiembrie 2014 – 2 februarie 2016.

Sâmbătă, la Mănăstirea Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului a fost programată o seară de rugăciune cu participarea persoanelor din diferitele ordine şi congregaţii. Au fost rememorate acțiunile pastorale la care au participat şi experiențele vieții lor de rugăciune și apostolat. O prezentare video a ilustrat activităţi organizate de către fiecare ordin, congregaţie. 

Pentru Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, un motiv în plus este aniversarea celor 95 de ani de la fondarea acestei prime congregaţii feminine din Biserica Română Greco-Catolică, înfiinţată de către mitropolitul Vasile Suciu, la Blaj, în 1921. 

Momentul aniversar este ocazie a rememorării istoriei CMD – exemplu viu de viaţă consacrată şi mărturie grăitoare de credinţă, rezistenţă şi jertfă sub prigoana comunistă, de slujire a săracilor, îngrijire a bolnavilor, educare a tinerilor. De-a lungul aproape a unui veac, surorile CMD s-au implicat cu generozitate în împlinirea misiunii primite şi asumate, indiferent de condiţii şi de preţul acestei implicări – uneori, trecând prin urmăriri, anchete, închisori.   

Încheierea solemnă a Anului Vieţii Consacrate la nivelul Eparhiei de Cluj-Gherla, în comuniune cu Sfântul Părinte Francisc şi cu întreaga Biserică Catolică se va face la Catedrala episcopală Schimbarea la Faţă, prin Celebrarea Liturgică, pe 2 februarie, la sărbătoarea „Întâmpinării Domnului în Templu”. 

Persoanele consacrate din diferitele ordine şi congregaţii religioase vor intra în procesiune în catedrală, fiind invitate în primele rânduri, ca semn vizibil al prezenţei lor discrete în mijlocul credincioşilor. Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhial de Cluj-Gherla va celebra Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu preoţi şi preoţi-călugări. 

Manifestări legate de încheierea Anului Vieții Consacrate la nivelul Bisericii Catolice se vor desfășura între 28 ianuarie și 2 februarie în Roma, unde se așteaptă să participe peste 4.000 de persoane din lumea întreagă. Evenimentele se vor încheia în 2 februarie, cu Pelerinajul Jubiliar și Celebrarea Euharistică pentru a XX-a Zi Mondială a Persoanelor Consacrate, cu Papa Francisc.

Comenteaza