30.000 de pelerini la slujba de Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula

30.000 de pelerini la slujba de Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula
Peste 30.000 de pelerini au asistat, sâmbătă, la Mănăstirea Nicula, la Liturghia oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, şi au stat la rând să se închine la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.

Unii credincioşi au sosit la Nicula încă de joi şi vineri, petrecându-şi nopţile în corturi sau în aer liber, în curtea mănăstirii, cântând şi rugându-se. În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, ei au participat la o procesiune în care s-a înconjurat biserica din interiorul mănăstirii, biserică în faţa căreia a fost scoasă icoana făcătoare de minuni.

Slujba de Liturghie de sâmbătă dimineaţă a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ. La slujbă au participat episcopul Timotei al Spaniei şi Portugaliei, episcopul Lucian al Caransebeşului, Alexandru Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, precum şi oficialităţi locale şi judeţene.

Călugării de la Mănăstirea Nicula au pregătit pentru pelerini 20.000 de sarmale şi zeci de mii de felii de cozonac, împărţite la sfârşitul slujbei.

Manifestările dedicate sărbătorii Adormirii Maicii Domnului au început vineri, la prânz, când a avut loc o procesiune care a început la Biserica Sfântul Nicolae din Gherla şi la care au participat ierarhi, preoţi şi credincioşi, ei îndreptându-se spre mănăstire în sunet de toacă şi în cântări duhovniceşti în cinstea Maicii Domnului. La procesiune a fost prezent mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

De la ora 18:00, Vecernia cu Litie a fost oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, PS Lucian al Caransebeşului şi PS Timotei al Spaniei şi Portugaliei, iar la 21:30, icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria a fost scoasă din biserică. Ulterior au avut loc Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului, iar în jurul orei 02:00 s-a făcut înconjurul bisericii cu icoana.

Icoana Maicii Domnului de la Nicula fost pictată în 1681 de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, la cererea şi pe cheltuiala nobilului român Ioan Cupşa din Nicula, care a donat-o bisericii din sat. Icoana a fost pictată pe lemn de tei, are înălţimea de 86 cm, lăţimea de 65 cm, iar grosimea scândurii este de 2 cm.

Primele atestări ale minunilor săvârşite de icoana Fecioarei Maria datează din februarie 1699, când icoana ar fi început să lăcrimeze timp de trei săptămâni. De-a lungul timpului, reprezentanţii Mănăstirii Nicula au consemnat cazuri de persoane care sufereau de diverse boli şi care s-ar fi vindecat după ce s-au rugat şi au atins icoana.

Comenteaza