Reacția lui Bergodi după ce ”U” Cluj a luat bătaie de la o echipă nou promovată: 'Sunt 6 meciuri în care mulți jucători au tras căruța. Să arate și alții ce pot'
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:41
- Sport
- Ascultă știrea
Negru de supărare, Cristiano Bergodi a stat puțin la interviul de după partida pierdută de Universitatea Cluj cu Echipa abia promovată din Liga a 2-a, Sepsi OSK. Acesta spune că jucătorii nu trebuiau fie cu gândul la meciul de joi din Conference League.
Antrenorul celor de la Universitatea Cluj a mers extrem de dezamăgit la interviu după primul eșec suferit de echipa lui în Superliga, scor 0-1, în deplasarea cu nou-promovata Sepsi OSK.
Cristiano Bergodi (61 de ani), antrenorul lui ”U” Cluj, a spus că nu a vrut să menajeze niciun jucător în acest meci, ci i-a introdus în primul 11 doar pe fotbaliștii care au fost proaspeți și au putut duce un ritm de joc ridicat.
Antrenorul Șepcilor Roșii a fost chiar deranjat de această întrebare, vizavi de jucătorii menajați, și a recunoscut că echipa lui nu ar fi meritat să câștige, având în vedere cum s-a prezentat.
„Nu a fost o prestație deloc bună, din păcate asta este, meritam să pierdem. Nu vorbim de menajare, nu am menajat pe nimeni, au jucat jucătorii proaspeți, nu există, au jucat cei pe care îi avem în lot, asta este.
E normal ca Lukic să poată fi o soluție pentru joi, este un jucător foarte important pentru noi, avem un meci foarte dificil. Meciul important era azi, nu joi, trebuia să ne concentrăm pe meciul de azi, nu pe cel de joi.
Sepsi a făcut un joc foarte bun, eu sunt corect, au fost mai buni, asta este, nu pentru că au jucat alții și că am menajat pe cineva”, a spus Cristiano Bergodi, după meci, la microfonul „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
„Au făcut diferența ambiția și dorința. Oricum, Sepsi este o echipă care a arătat bine în teren, iar noi nu am arătat deloc bine și voi analiza atent ce s-a întâmplat”, a rezumat Bergodi cele întâmplate duminică după-amiaza. Tehnicianul italian a explicat schimbările numeroase din primul 11, față de duelul din cupele europene.
„Noi avem un grup de jucători, un lot și trebuie să evolueze și alți jucători. Atunci, nu era ușor să facem un meci așa de bun, dar au jucat fotbaliști care erau proaspeți. Numai patru au jucat și joi, cu Brann, iar majoritatea au jucat astăzi pentru prima oară. Sunt șase meciuri în care mulți jucători au tras căruța și atunci a fost și ziua pentru alții să arate ce pot.
Căpitanul este un jucător important, dar nu e vorba de Alex sau de un anumit jucător. N-am făcut un meci bun, am evoluat slab, am pierdut și am meritat să o facem. Încerc să nu fac o analiză la cald, dar asta este ceea ce am văzut.”, a tras concluziile la conferința de presă, principalul Universității, Cristiano Bergodi, după meciul cu Sepsi OSK.











