Foto P Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehnologii de ultimă generație

Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehnologii de ultimă generație
Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehno
Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehno
Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehno
Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehno
Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehno
Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehno
Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehno
Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehno
Premieră la Cluj-Napoca: Experiență cinematografică premium IMAX® cu Laser și un open-air cinema. IULIUS va aduce în RIVUS brandul CINEPLEXX, cu tehno

RIVUS Cluj-Napoca, cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România, investiție de peste jumătate de miliard de euro a companiilor IULIUS și Atterbury Europe, va include tehnologii cinematografice de ultimă generație marca CINEPLEXX.

Acest nou parteneriat contribuie la poziționarea RIVUS drept lifestyle center cu un mix de funcțiuni diversificat – divertisment, cultură, spații verzi, shopping, office –, care vor schimba dinamica regiunii.

Grupul IULIUS anunță că CINEPLEXX ROMÂNIA va deschide un concept cinema multiplex de ultimă generație, care va fi integrat în RIVUS Cluj-Napoca, cel mai nou proiect de regenerare urbană aflat, în prezent, în etapa finală de autorizare. Cu o suprafață totală de 165.000 mp închiriabili, RIVUS este un proiect mixed-use ce transformă o fostă platformă industrială, după ce fabrica a fost mutată și retehnologizată, cu 7 milioane de euro, într-o destinație cu probabil cea mai mare diversitate funcțională din țară: retail, office, cultură, entertainment, al căror punct central este un parc de peste 5 hectare, care va permite accesul spre râul Someș. Prin mixul de funcțiuni și designul unic, conceput de biroul olandez de arhitectură UNStudio pentru a îmbina armonios elementele naturale cu cele funcționale, RIVUS se configurează drept o destinație de lifestyle completă pentru clujeni și nu numai, oferind numeroase oportunități de petrecere a timpului liber, branduri în premieră și concepte unice în regiune.

„Prin integrarea celui mai deosebit concept de cinema multiplex din țară, adus de CINEPLEXX ROMÂNIA în proiectul RIVUS, dezvoltăm oferta de divertisment a Clujului, oferind acces la o experiență cinematografică de top, facilitată de cele mai avansate tehnologii în materie de sunet, imagine și experiență de vizionare. În afară de cele 8 săli premium dotate cu sistem IMAX® Laser, pentru prima dată în țară, CINEPLEXX mai semnează o altă premieră, sub forma unui open-air cinema, care va găzdui atât proiecții, cât și evenimente din sfere variate. Este o funcțiune ce completează mixul variat de entertainment pe care îl propunem pentru RIVUS, proiect care va deveni o ancoră regională pentru shopping și petrecerea timpului liber, dar și un reper de lifestyle. Noutățile din proiect vor fi numeroase, viziunea pentru RIVUS fiind aceea de a acoperi segmente cu potențial privind experiențele de timp liber pentru întreaga familie. Proiectul avansează într-un ritm rapid, pentru zona de retail avem deja parteneriate semnate pentru mai mult de 50% din suprafața de 142.000 mp închiriabili", a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS.

Viitorul cinematograf CINEPLEXX din RIVUS va redefini experiența cinematografică în Transilvania, punând la dispoziție 8 săli de vizionare dotate cu sisteme audio surround de ultimă generație, scaune premium, proiecție laser și servicii de înaltă calitate.

O atracție deosebită a noului cinematograf o va reprezenta includerea mult așteptatei tehnologii IMAX® cu Laser, care le va oferi în premieră cinefililor din Cluj șansa de a viziona filme în acest format de ultimă oră. Renumit pentru calitatea spectaculoasă a imaginii și performanța audio-vizuală imersivă, sistemul IMAX® cu Laser promite o experiență cinematografică inegalabilă.

Cinematograful va mai include un element unic și anume o sală de cinema în aer liber, care le va oferi cinefililor un spațiu premium de vizionare outdoor. Această locație versatilă nu numai că va găzdui proiecții de film, ci va funcționa și ca hub pentru evenimente și inițiative artistice, punând în valoare peisajul cultural al comunității.

„Suntem încântați că vom integra CINEPLEXX în proiectul RIVUS, aducând la Cluj premiere regionale și naționale, precum și experiența unică IMAX. Această inițiativă ne întărește angajamentul de a oferi experiențe cinematografice inegalabile", a declarat Mag. Christof Papousek, CFO și coacționar al CINEPLEXX.

„De la deschiderea primului nostru cinematograf în România, în anul 2019, Cineplexx a rămas dedicat angajamentului de a-i oferi publicului cea mai bună calitate în materie de imagine și sunet. Toate cinematografele noi pe care le-am construit sunt dotate cu scaune premium, sisteme de sonorizare de ultimă generație, ecrane de înaltă definiție și videoproiectoare laser performante, toate fiind concepute să întrunească cele mai înalte standarde de eficiență energetică și sustenabilitate. Clujul este unul dintre cele animate orașe din Europa, recunoscut pentru cultura sa bogată, mediul sportiv dinamic și ofertele interesante de divertisment. Suntem mândri să contribuim la stilul de viață dinamic de aici, prin intermediul experienței CINEPLEXX", a completat Papoušek.

Sistemul IMAX® cu Laser redefinește experiența cinematografică, oferind o imersie audio-vizuală fără egal. Conceput special pentru cele mai mari ecrane din lume, acest sistem ultramodern este prevăzut cu proiecție laser 4K de ultimă generație, care conferă o claritate spectaculoasă, culori vibrante și cele mai profunde contraste. Sistemul de sonorizare revoluționar IMAX® vine în completarea componentelor vizuale, oferind o sonorizare de înaltă precizie, care transportă publicul direct în miezul acțiunii de pe ecran. Cu ajutorul sistemului IMAX® cu Laser, spectatorii se pot aștepta la o aventură cinematografică incomparabilă, indiferent dacă explorează galaxii îndepărtate sau profunzimile emoțiilor umane.

CINEPLEXX este un mare operator de cinematografe din Europa Centrală și de Est, cu peste 50 de ani de experiență în industrie. Compania administrează în prezent peste 70 de cinematografe situate în 12 țări, printre care se numără Austria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Grecia, Italia și România.

De la intrarea sa pe piața din România, în anul 2019, CINEPLEXX a deschis 6 locații în țară: București (Băneasa și Titan), Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureș și Craiova. CINEPLEXX se angajează să îmbunătățească experiența cinematografică și continuă să ofere divertisment de clasă mondială și cele mai înalte standarde de calitate din industrie.

Proiectul multifuncțional ce se dezvoltă pe fosta platformă industrială Carbochim, o investiție de peste 550 de milioane de euro, se anunță deja a fi nu doar cea mai mare destinație de shopping din România, dar și cel mai amplu lifestyle center din țară. Pe lângă multiplexul cinema cu tehnologii de ultimă generație, RIVUS va include și un centru de arte performative – RIVUS Live Arts –, componentă unică într-un proiect imobiliar, cinema în aer liber, spații de joacă, concepte educaționale și de divertisment în premieră națională, dar și facilități de sport și wellness și un hub medical. Toate aceste funcțiuni vor fi încadrate într-un ansamblu verde, ce va include și un parc natural – RIVUS Garden – de peste 5,2 hectare, chiar în inima orașului, prin intermediul căruia proiectul se deschide și activează malul râului Someș.

Despre RIVUS

Proiectul de reconversie urbană RIVUS este o investiție de peste jumătate de miliard de euro a companiilor IULIUS şi Atterbury Europe, prin intermediul căreia va fi redată comunității o fostă zonă industrială nevalorificată de 14 hectare. RIVUS se află în etapa de obținere a autorizației de construire, după ce, în luna august, a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal de către Consiliul Local.

Conceptul proiectului RIVUS, primul proiect realizat de renumiții arhitecți olandezi UNStudio implementat în România, este inspirat din ceea ce și-a dorit comunitatea. RIVUS va integra:

- Cea mai mare suprafață de retail din România – 142.000 mp suprafața totală de retail a proiectului (integrând atât mall-ul, cât și facilitățile de retail complementare), într-un concept care completează experiența de shopping cu servicii și facilități publice și de timp liber

- Peste 400 de magazine, inclusiv premiere regionale și naționale

- Peste 30 noi restaurante-concept și cafenele cu orientare spre râul Someș

- Un nou parc și spații verzi amenajate de peste 52.000 mp, cu 700 de copaci maturi și peste 100.000 de plante de diferite dimensiuni

- Grădină japoneză pe acoperiș, fațade înierbate și acoperiș verde

- Două clădiri industriale reconvertite în spații culturale, office și servicii

- Centru de live arts, funcțiune culturale pentru prima dată integrată într-un proiect real-estate din România

-  Concepte de entertainment pentru toate vârstele

-  Cele mai noi tehnologii cinematografice, în premieră în Transilvania, și open air cinema

-  Spații de birouri premium și green – 15.000 mp GLA

-  Investiții în conectivitate și mobilitate: pod rutier și două pasarele pietonale peste Someș, modernizare străzi, piste de bicicletă, până la 4.800 de locuri de parcare, 1.200 de spații pentru biciclete etc.

Descoperă cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România pe www.rivus.ro și pe platformele social media: www.instagram.com/rivusclujwww.facebook.com/rivuscluj.

Comenteaza