Foto P Himalaya, brandul de echipamente și îmbrăcăminte de munte, outdoor și sport, va deschide primul magazin din afara Capitalei în RIVUS Cluj-Napoca
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:38
- Promo
- Ascultă știrea

Himalaya, brandul românesc care oferă o gamă largă de echipamente, îmbrăcăminte și încălțăminte outdoor premium și sportivă va fi prezent în RIVUS Cluj-Napoca.
Proiectul dezvoltat de grupul IULIUS, în parteneriat cu Atterbury Europe, va include o zonă dedicată pasionaților pentru aventuri în aer liber, completând oferta pentru iubitorii de sport și natură. Totodată, selecția de branduri care vor fi disponibile în RIVUS va fi una variată, proiectul integrând peste 400 de magazine din toate segmentele: fashion, health&beauty, bijuterii și accesorii, department stores, ancore de specialitate cu adresabilitate largă, sport, servicii, entertainment etc. Pe lângă componenta de retail, RIVUS va include și spații destinate activităților culturale și educaționale, divertismentului, birourilor premium, precum și un parc amplu, care se va întinde pe o suprafață de peste 52.000 mp, întregul proiect fiind conceput ca un lifestyle center complet.
Himalaya, un punct de reper pentru pasionații de activități outdoor din România, va deschide prima sa locație din afara Capitalei, în proiectul mixed-use RIVUS. Viitorul magazin va aduce mai aproape de iubitorii de munte și sport din Cluj-Napoca și din regiune o selecție variată de echipamente outdoor premium și expertiza echipei Himalaya acumulată în peste 30 de ani de experiență de selecție și testare de produs. „RIVUS va fi un punct de referință pentru shopping, dar și un spațiu care va îmbogăți comunitatea clujeană prin diversitatea experiențelor oferite, conectând oameni, idei și pasiuni. Astfel, mixul complex de branduri va oferi o experiență completă, adaptată unui stil de viață modern și activ, iar printre premiere se numără și Himalaya. Un brand care va aduce o gamă variată de produse menite să răspundă necesităţilor pasionaţilor de experiențe outdoor și care se adaugă mixului de branduri ce vor contribui la susținerea practicării sportului și a activităților recreative la scară largă", a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing Manager IULIUS.
Clienții vor avea acces la o gamă variată de îmbrăcăminte, încălțăminte și echipamente premium, de la cele mai renumite branduri internaționale – Mammut, Lowa, Petzl, RAB, Deuter, Spyder, Colmar, Rossignol, Stöckli, Atomic, Reusch, LEGO, Icebreaker, SCHOFFEL, Ternua, La Sportiva, Julbo, Garmin, Northfinder, Hoka, Salomon, Asics, On, New Balance, X-Bionic, Sea To Summit, etc. „Suntem extrem de bucuroși să aducem Himalaya mai aproape de comunitatea outdoor din Cluj-Napoca. Credem cu tărie că un echipament de calitate face diferența în orice activitate sportivă indoor sau outdoor, iar experiența noastră ne ajută să oferim clienților cele mai potrivite soluții pentru fiecare tip de activitate", a declarat Ionuț Gavrilă Blenche, General Manager Himalaya.
Fondat în 1994, Himalaya a devenit destinația principală pentru cei care caută echipamente de drumeție, alergare, alpinism, camping sau schi. În prezent, Himalaya are un magazin în București, iar următorul va fi inaugurat la RIVUS Cluj-Napoca.
Despre RIVUS
Proiectul de reconversie urbană RIVUS este o investiție de peste 550 milioane de euro a companiilor IULIUS şi Atterbury Europe, prin intermediul căreia va fi redată comunității o fostă zonă industrială nevalorificată de 14 hectare. RIVUS se află în etapa de obținere a autorizației de construire, după ce, în luna august, a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal de către Consiliul Local.
Conceptul RIVUS, primul proiect realizat de renumiții arhitecți olandezi UNStudio implementat în România, este inspirat din ceea ce și-a dorit comunitatea. RIVUS va integra:
- Cea mai mare suprafață de retail din România – 142.000 mp (integrând atât mall-ul, cât și facilitățile de retail complementare), într-un concept mixed-use care completează experiența de shopping cu servicii și facilități publice și de timp liber.
- Peste 400 de magazine, inclusiv premiere regionale și naționale.
- Peste 30 noi restaurante-concept și cafenele cu orientare spre râul Someș.
- Un nou parc și spații verzi amenajate de peste 52.000 mp, cu 700 de copaci maturi și peste 100.000 de plante de diferite dimensiuni.
- Grădină japoneză pe acoperiș, fațade înierbate și acoperiș verde.
- Două clădiri industriale reconvertite în spații culturale, office și servicii.
- Centru de live arts, funcțiune culturală pentru prima dată integrată într-un proiect real-estate din România.
- Concepte de entertainment pentru toate vârstele.
- Cele mai noi tehnologii cinematografice, în premieră în Transilvania, și open air cinema.
- Spații de birouri premium și green – 15.000 mp GLA.
- Investiții în conectivitate și mobilitate: pod rutier și două pasarele pietonale peste Someș, modernizare străzi, piste de bicicletă, până la 4.800 de locuri de parcare, 1.200 de spații pentru biciclete etc.
Descoperă cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România pe www.rivus.ro și pe platformele social media: www.instagram.com/rivuscluj, www.facebook.com/rivuscluj.