Cum înlocuiești gardul vechi din lemn cu unul din tablă cutată? 

Cum înlocuiești gardul vechi din lemn cu unul din tablă cutată? 

Tabla cutata este una dintre cele mai eficiente, rapide și accesibile soluții pentru a înlocui un gard vechi din lemn.

Această opțiune modernă conferă un aspect contemporan și aduce cu sine multiple avantaje practice. Acest articol își propune să exploreze detaliile procesului de înlocuire a gardului din lemn cu unul din tablă cutată, oferind informații utile și sfaturi practice pentru a finaliza cu succes acest proiect. 

De ce să alegi un gard din tablă cutată? 

Unul dintre principalele motive pentru care un gard din tablă cutată este alegerea ideală este durabilitatea acestuia. Datorită straturilor de protecție precum zincarea și vopsirea, acest material este extrem de rezistent la factorii de mediu, cum ar fi ploaia, vântul sau soarele, și nu va fi afectat de aceștia pe termen lung. De exemplu, tabla zincată are o durată de viață de aproximativ 10 ani, în timp ce tabla prevopsită, în condiții atmosferice și poluante normale, poate ajunge până la 20 de ani. În plus, un avantaj notabil este faptul că tabla nu este susceptibilă la termite sau alte dăunători care pot deteriora alte tipuri de garduri.

Tabla cutată este disponibilă într-o gamă largă de culori și finisaje, ceea ce îți permite să-ți personalizezi gardul în funcție de stilul și estetica locuinței tale. Designul său modern și industrial poate adăuga un aspect unic oricărei proprietăți.

În ceea ce privește instalarea, gardurile din tablă cutată sunt relativ ușor de montat. Dacă temelia este deja construită, iar stâlpii de rezistență sunt încă în stare bună, poți finaliza construcția gardului într-un timp foarte scurt. Nu necesită fundații complicate sau procese de construcție care pot necesita mult timp. Aceasta este o opțiune atrăgătoare pentru proprietarii care doresc un proiect de bricolaj simplu sau o instalare rapidă. 

Etape construire gard din tablă cutată 

Selecția și achiziția materialelor necesare
Tabla cutată maro pentru diverse proiecte este foarte potrivită și pentru noul tău gard. La aceasta se adaugă elementele de fixare. Este important să evaluezi în prealabil starea gardului vechi, deoarece, în funcție de aceasta, lista de materiale poate suferi modificări. 

Pregătirea fundației și stâlpilor
Dacă gardul vechi nu are fundație din beton, vei fi nevoit să construiești una. În acest caz, va trebui să adaugi la lista de achiziții și stâlpi de susținere, beton și cofraje pentru turnarea fundației. Sapă fundația până la o adâncime de cca 50 cm sub pământ, pentru a asigura buna rezistență a gardului. Aliniază apoi stâlpii din țeavă, pregătește cofrajele și toarnă betonul încă 20 de cm peste nivelul pământului, pentru a realiza temelia.

Dacă există deja o temelie în stare bună și dorești să păstrezi vechii stâlpi din țeavă, va fi suficient să achiziționezi un grund adecvat pentru aceștia. Un aspect foarte important este acela că stâlpii din țeavă ai gardului vechi trebuie să fie drepți. Dacă nu sunt, poți realiza un sistem cu pârghie pentru a-i îndrepta. Odată ce i-ai îndreptat, vei putea continua cu șlefuirea și desprăfuirea lor. Aplică apoi două straturi de grund pe fiecare stâlp. 

Montarea tablei cutate
În funcție de preferințe, tabla poate fi montată orizontal sau vertical. Dacă o montezi orizontal, ambutisajele vor prelua rolul barelor dintre stâlpi. Totuși, trebuie să ai grijă ca distanțele dintre elementele de susținere să nu fie mai mari de 2 metri. Aceasta este o recomandare generală, dar pot exista variații în funcție de specificul proiectului tău. Marginile tablei ar trebui să se petreacă aproximativ 10 cm în dreptul stâlpilor, pentru a o putea fixa în șuruburi autoforante pentru metal. 

Urmează cu atenție sfaturile de mai sus și vei putea construi cu un buget redus un gard din tablă cutată rezistent, durabil și estetic! Astfel, vei beneficia nu doar de funcționalitate, ci și de un aspect modern pentru curtea sau grădina ta.  

Etichete
Comenteaza