Foto Primarul Boc, la Sărbătoarea de la Crucea Iancului: „Avram Iancu ne amintește că iubirea de țară nu înseamnă vorbe mari, ci fapte”
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Iul 2026, 19:35
- Eveniment
- Ascultă știrea
Edilul municipiului Cluj-Napoca a participat, duminică, la cea de-a 51-a ediție a Sărbătorii Tradiționale „Avram Iancu”, organizată în comuna Mărișel.
Potrivit lui Emil Boc, Avram Iancu este parte din identitatea românească și din conștiința acestui neam, demonstrând că iubeirea de țară nu înseamnă vorbe, ci fapte.
„Sărbătoarea de la “Crucea Iancului”, Mărișel: 154 de ani au trecut de la plecarea lui Avram Iancu în eternitate. Și totuși, emoția pe care o trezește în sufletele românilor este la fel de vie! Astăzi, la Crucea Iancului din Mărișel, am văzut din nou că Avram Iancu nu este doar un nume din manualele de istorie. El este parte din identitatea noastră, din memoria și din conștiința acestui neam.
Au venit copii, tineri, părinți și bunici. Oameni simpli, veniți din respect și recunoștință pentru cel care a apărat cu prețul vieții libertatea și demnitatea românilor. Când atâtea generații se întâlnesc în același loc pentru același ideal, înțelegem că adevăratele valori nu îmbătrânesc niciodată.
Avram Iancu ne amintește că iubirea de țară nu înseamnă vorbe mari, ci fapte. Înseamnă să ne facem datoria cu cinste, să ne respectăm unii pe alții, să ne educăm copiii în spiritul adevărului și al responsabilității și să construim, împreună, o Românie mai bună.
Astăzi, la Crucea Iancului, am simțit încă o dată că eroii nu trăiesc doar în cărțile de istorie. Ei trăiesc în inimile oamenilor care le duc mai departe valorile. Să păstrăm vie moștenirea lui Avram Iancu nu doar prin comemorări, ci mai ales prin felul în care trăim, muncim și ne purtăm unii cu alții. Cinste memoriei Crăișorului Munților! Dumnezeu să binecuvânteze Țara Moților și România”, a transmis primarul Boc.


















