Foto Primarii clujeni și-au recepționat microbuzele electrice pentru transportul elevilor

Șase noi microbuze școlare electrice au fost predate de către vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Radu Rațiu, comunelor Florești, Apahida, Panticeu, Dăbâca, Palatca și Sânmărtin.

Microbuzele școlare moderne au fost achiziționate suplimentar, din economiile realizate cu ocazia achiziției precedentelor 25, în cadrul proiectului "Microbuze electrice pentru elevii din Județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu".           

Ne bucurăm că putem să venim în sprijinul a peste 2000 de copii din mediul rural și să le oferim șanse egale la o educație de calitate și la un viitor prosper. Și pentru că fiecare zi de școală, fiecare oră, e ca o cărămidă ce nu trebuie să lipsească din zidul pe care îl reprezintă parcursul școlar al copiilor, ne-am grăbit să le predăm cât mai rapid, în folosință gratuită, celor șase primării. O investiție în educație este una cu un succes garantat", a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj.

Microbuzele, cu o capacitate de 16+1 locuri, sunt electrice, prietenoase cu mediul și eficiente din punct de vedere energetic.

Acestea sunt dotate și cu facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități, respectiv mobilitate redusă.

Comenteaza