Polițiștii clujeni, la vânătoare de șoferi drogați sau băuți: Azi, operațiunea „Marathon”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:52
- Eveniment
- Ascultă știrea

Operațiunea „Marathon” este intitulată acțiunea de controale intensive de vineri, 20 iunie pentru depistarea șoferilor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive în județul Cluj.
”În cadrul acțiunii „Alcohol&Drugs”, desfășurată în perioada 16-22 iunie a.c., polițiștii rutieri din județul Cluj vor desfășura, pe parcursul zilei de 20 iunie a.c., operațiunea „Marathon”, sub coordonarea Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
Pe durata acestei operațiuni, forțele de ordine vor utiliza la capacitate maximă echipamentele destinate depistării consumului de alcool și substanțe psihoactive, în cadrul unui efort concertat la nivel european.
Scopul principal al acțiunii este reducerea riscului rutier pe drumurile publice, prin identificarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța rutieră.
Poliția Română face un apel ferm către toți participanții la trafic să adopte un comportament responsabil, să evite consumul de alcool sau substanțe interzise înainte de a urca la volan și să respecte normele de circulație pentru siguranța tuturor”, transmite IPJ Cluj.