Vin bani pentru Spitalul de Urgenţă

Vin bani pentru Spitalul de Urgenţă
Afirmaţia aparţine ministrului delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea. Potrivit ministrului clujean, este vorba de un împrumut în valoare de 250 de milioane de euro de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, aprobat ieri de Guvern, din care o parte urmează să fie destinaţi finanţării studiilor de fezabilitate şi proiectelor tehnice pentru facilităţile medicale noi în cadrul Spitalului Regional de Urgenţă din Cluj.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a declarat pentru Ziua de Cluj că în perioada următoare reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Consiliului Judeţean şi specialiştii UMF Cluj şi ai comunităţii medicale clujene ar urma să se întâlnească intr-un grup de lucru care să stabilească toate detaliile tehnice ale viitorului spital de urgenţă.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a declarat luni la Cluj că Spitalul Regional de Urgenţă se va face şi că la începutul anului viitor se vor demara procedurile pentru licitaţie.

Spitalul Regional de Urgență Cluj ar urma să fie construit în Florești, pe un teren de aproape 15 hectare. Conform proiectului, acesta ar urma să aibă 800 de paturi, 37 de secții medicale și un heliport.

"Premierul Victor Ponta a anunțat la 9 mai, la mitingul PSD de la Cluj, că, în acest an, vor începe procedurile de construire a Spitalului Regional de Urgență de la Florești", a mai declarat ministrul delegat pentru Dialog Social.

Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Cluj a fost anunţat încă din mandatul liberalului Marius Nicoară la şefia Consiliului Judeţean Cluj. Consiliul de la acea vreme a identificat un teren pentru spital în localitatea Câmpeneşti.

După 2008, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a schimbat amplasamentul spitalului pe raza comunei Floreşti, dar până acum nu au fost identificate fonduri pentru construirea spitalului.

 

Comenteaza