USR a decis pe cine trimite la Cotroceni

USR a decis pe cine trimite la Cotroceni
| Foto: realitatea.net

USR și-a desemnat sâmbătă, în cadrul congresului formațiunii, care a avut loc în Capitală, candidatul pentru alegerile prezidențiale.

Dan Barna a fost ales candidatul USR la prezidenţiale, în Congresul de sâmbătă al partidului. Liderul formaţiunii a primit 324 de voturi din totalul de 492 de voturi exprimate.

Clujeanul Mihai Goţiu a primit 134 de voturi, Dumitru Stanca - 5 voturi, iar Dragoş Dinulescu 3 voturi, potrivit anunţului făcut de Cătălin Drulă.

Potrivit Mediafax, din totalul de 492 de voturi exprimate, 26 au fost nule.

„Chiar cred că România are nevoie de ADN-ul USR la Cotroceni. Cred că obiectul USR PLUS în campanie e de a transforma România în care copii şi tinerii vor să trăiască şi mulţi vor să se întoarcă. Mulţumesc încă o dată. Alianţa USR-PLUS merge la victorie”, a declarat Dan Barna, imediat după anunţarea votului de pe scena Congresului USR.

Senatorul clujean Mihai Goţiu, unul dintre cei 4 candidaţi în competiţia internă a USR pentru prezidenţiale

Mihai Goţiu, candidat în competiţia internă a USR pentru prezidenţiale, a declarat că Uniunea Salvaţi România înseamnă salvarea pădurilor, a apelor, precum şi a tot ce înseamnă mediu în ţara noastră. El a mai precizat că cei de la PSD-ALDE nu pot spune că sunt patrioţi, atunci când distrug mediul.

„Am ales să vorbesc despre mediu, nu pentru că infrastructura, educaţia nu ar fi nişte priorităţi pentru care noi luptăm, ci pentru eu personal, nu îimi pot închipui o Românie modernă, puternic şi într-un partid pro-european care să nu îşi asume problematica de mediu. Mediul şi criza climatică sunt în ansamblu despre salavarea pădurilor, despre reducerea poluării şi despre economia circulară. Eu zis că pe lângă acestea mediul este mult mai mult. Mediul este o investiţie în viitorul acestei ţări, viitorul României. De doi ani documentez pe teren modul înc are sunt distruse parcurile naţionale din România. De doi ani lucrez la un proiect de lege. Probabil că acest proiect s-ar putea să nu treacă în această toamnă, din cauza actulei majorităţi din Parlament, PSD şi ALDE. Însă vom avea o şansă să treacă după 2020, în 2021 când îl voi relua. Probabil că acest proiect de a interzice tăierea pădurilor în parcurilor naţionale va mai dura un an sau doi”, a afirmat Mihai Goţiu, sâmbătă la Congresul în care USR îşi alege prezidenţiabilul.

Senatorul USR a adăugat că a calculat şi că cei 9 milioane de metri cubi de lemn furaţi din fondul forestier anual valorează între 200 şi 300 de milioane de euro. El a amintit şi despre Roşia Montana.

„Mediul este şi despre sănătate. Vorbim despre articolul 35 din Constituţie, dreptul la un mediu sănătos. Dar măsurile de mediu ne ajută să facem economii substanţiale la bugetul pentru sănătăate. Mediul este şi despre infrastructura. Una din marile probleme cu care ne confruntăm e lipsa unei infrastructuri la nivel naţional şi local. Mediul e despre corupţie, despre resurse uriaşse care alimentează corupţia. În cazul Roşia Montană vorbim de 700 milioane de dolari cheltuiţi în România. Nu a rămas nimic din acei bani. Acei bani au ajuns în corupţie. Am calculat că cei 9 milioane de metri cubi furaţi anual din fondul forestier valorau între 200-300 milioane de euro. Da, protejând mediul reducem corupţia în România”, a completat Goţiu.

Acesta a încheiat printr-un atac la PSD-ALDE, precizând că reprezentanţii coaliţie susţin că sunt patrioţi, că apără România, însă prin măsurile lor distrug mediul şi implicit sănătatea românilor.

„Mediul e despre oraşele viitorului şi comunităţile locale. Vorbim despre oraşe inteligente, în care vrem să trăim bine. Tot ce înseamnă mediu, parcuri, piste de biciclişti, pietonale, nu ne putem închipui comunităţi locale fără ele. Suntem USR iar acest lucru înseamnă salvarea pădurilor, a apelor şi a tot ceea ce înseamnă mediul în România. Să nu vină ALDE-PSD să ne spună că sunt patrioţi, că ei apără România, disturgând tot ceea ce înseamnă mediu, sănătatea pentru români”, a conchis senatorul USR.

Comenteaza