USL, onor la Verheugen, la Cluj FOTO / VIDEO
- Scris de Mihai Prodan
- 20 Feb 2013, 15:13
- Politica
- Ascultă știrea

Aproape toţi membrii USL cu funcţii în administraţia clujeană, dar şi cei cu funcţii în partid, au venit azi la un eveniment, altfel, academic - acordarea unui titlu de Doctor Honoris Causa fostului comisar european pentru integrare, Gunter Verheugen. În sală au luat loc preşedintele Consiliului Judeţean Horea Uioreanu (PNL), prefectul Gheorghe Vuşcan (fost PSD), subprefectul Mihnea Iuoraş (fost PNL), inspectorul şcolar general Valentin Cuibus (PSD), dar şi conducerea celor două partide, în Cluj - preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan, deputatul Aurelia Cristea (PSD), fostul prefect Vasile Soporan, dar şi simplul membru al PSD Cluj Ioan Rus. Despre acesta din urmă trebuie menţionat, însă, că nu a luat loc oriunde în sală, ci chiar în primul rând, în şirul ocupat în ordine de ministrul Educaţiei Remus Pricopie, de ministrul delegat pentru cercetare Mihnea Costoiu, ministrul de externe Titus Corlăţean şi de premierul Victor Ponta.
În auditoriu a luat loc şi primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc (PDL).
De cealaltă parte a auditoriului, tot pe primul rând, au luat loc mitropolitul ortodox Andrei Andreicuţ şi episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu. Episcopul Episcopiei Reformate de Ardeal Bela Kato a lipsit de la eveniment.