Universitarii lui Boc, trecuţi la plata cu ora
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:06
- Politica
- Ascultă știrea

CA al UBB acuză faptul că persoanele angajate în instituţii publice solicită plata integrală a salariului de la UBB, deşi “nu sunt cotidian în acţiunile cu studenţii şi nu desfăşoară cercetare ştiinţifică, ele lucrează cotidian în altă parte”. Mai mult, documentul respectiv afirmă că persoanele în cauză recurg la “falsificarea situaţiilor trimiţându-şi rude necalificate să susţină ore, în locul lor”.
“Unele dintre aceste persoane au prestaţie ştiinţifică sub minimul cerut de postul universitar pe care îl ocupă”, se mai spune în motivarea deciziilor luate. Documentul nu menţionează nici un nume, dar face, destul de transparent, trimitere la cadrele UBB angajate la guvern, deoarece acuză persoanele respective de faptul că “contribuie la decizii greşite de tăiere de salarii şi pensii pentru populaţie, în vreme ce pentru sine caută să prezerve două sau trei surse”.
“în sfârşit, sunt persoane care ocupă funcţii la nivel central şi caută să profite de programele europene cerând UBB să-şi asume răspunderea în locul lor”, se mai afirmă în hotărârea CA a UBB. Situaţia este calificată ca fiind “fără precedent”, drept pentru care conducerea UBB a decis să treacă persoanele respective la sistemul de plată cu ora, să nu li se mai contrasemneze programele europene “accesate profitându-se de funcţii trecătoare în administraţie” şi li se dă termen o săptămână pentru clarificarea situaţiei salariale şi profesionale.
“în acest moment în care în ţară se suferă de urgia deciziilor inadecvate şi de urgia naturii, UBB îşi exprimă indignarea faţă de situaţiile amintite, de extorcare de resurse cu orice mijloc (inclusiv cu mijloace ilegale)”, se mai spune în finalul documentului. Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cătălin Baba, nu a putut fi contactat pentru reacţii.