Tudose: Am vorbit cu Grindeanu pentru a-i oferi un post. Poate fi un element util pentru ţară

Tudose: Am vorbit cu Grindeanu pentru a-i oferi un post. Poate fi un element util pentru ţară
Premierul Mihai Tudose a declarat, joi seara, că a discutat cu precedesorul său Sorin Grindeanu pentru a-i oferi un post, apreciind că acesta are ”o experienţă care poate fi folosită pentru România” şi că poate fi ”un element util pentru ţară”.

"Am vorbit la nivel şi personal, şi politic, şi într-o echipă de partid, fiindcă totuşi Sorin Grindeanu a fost premierul României timp de şase luni de zile, cu un bagaj de informaţii şi cu o experienţă care poate fi folosită pentru România. Da, avem o discuţie cu domnia sa", a declarat la Antena 3 premierul Mihai Tudose, întrebat dacă are discuţii cu precedesorul său Sorin Grindeanu pentru a-i oferi un post.

El a precizat că sunt discuţii "destul de avansate".

"Aşteptăm ca domnia sa să se întoarcă, pentru că este într-o deplasare cu familia. Sper ca la începutul lui septembrie o vom aşeza cumva. Eu cred că poate fi un element util pentru ţară", a mai spus Tudose.

 

Etichete
Comenteaza