Tensiuni tot mai mari în AUR. Gigi Becali spune că Simion se află pe un drum greșit: „Oamenii au început să mârâie”

Tensiuni tot mai mari în AUR. Gigi Becali spune că Simion se află pe un drum greșit: „Oamenii au început să mârâie”
| Foto: captura video YouTube - Digi Sport

Patronul FCSB a criticat candidatura liderului POT, Anamaria Gavrilă, din partea AUR la alegerile prezidenţiale, afirmând că decizia este greşită şi că ar putea afecta rezultatele partidului.

Gigi Becali s-a declarat împotriva candidaturii liderului POT, Anamaria Gavrilă, „că s-o supăra cine vrea să se supere”.

„Nu putem să avem chiar ochii închişi. Închidem ochii pentru nu ştiu ce voturi sau pentru nu ştiu ce. Că oricum le vom pierde din cauza ei. Adică din cauza ei se va pierde totul, părerea mea”, a mai spus Becali, joi, la Digi24.

El a mai spus că „a ţinut la el ca la un frate mai mic, la George” şi că încă ţine, dar, în opinia sa, liderul AUR se află pe un drum greşit.

Becali a adăugat că, în ciuda faptului că Simion este ascultat în partid, „el nu ştie că oamenii care sunt din prima linie au început să cam mă mârâie, să cam mă dea înapoi”.

„Păi dar nu-i normal? Adică de ce să fie Anamaria Gavrilă şi să nu fie Târziu?”, a precizat, de asemenea, Becali, referindu-se la candidatura pentru alegerile prezidenţiale.

El a vorbit chiar pe o posibilă plecare a sa din AUR, dacă lucrurile nu se îndreaptă și a spus că se va asigura personal că Călin Georgescu nu va ajunge premier.

Comenteaza