Tăriceanu a anunţat un nou transfer de la liberali. Surse politice susţin că e un senator de Cluj

Tăriceanu a anunţat un nou transfer de la liberali. Surse politice susţin că e un senator de Cluj

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, duminică, un nou transfer de la liberali către partidul pe care îl conduce, fără a spune însă despre cine este vorba. Surse politice spun că este vorba despre un senator de Cluj.

"Va mai fi un parlamentar liberal care îşi va anunţa trecerea la ALDE", a spus, duminică, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la conferinţa de anunţ a trecerii lui Daniel Zamfir de la PNL, la partidul pe care îl conduce.

Potrivit unor surse politice, este vorba despre senatorul PNL de Cluj, Marius Nicoară. Acesta este preşedinte al Comisiei privind Drepturile Omului din Senat şi membru în comisiile de Sănătate şi Regulament.

Preşedintele ALDE a atacat din nou conducerea PNL, susţinând că formaţiunea lui Ludovic Orban a ajuns să apere abuzurile.

"Evoluţia PNL care din 2014 nu a făcut decât să confirme că a abandonat principiile liberale. Se vede în ultima perioadă când PNL a devenit nu numai că închide ochii în faţa abuzurilor, dar este şi un susţinător al acţiunilor represive. A fi liber te defineşti când promovezi valorile liberalismului şi PNL nu mai face. Este mai mult decât o involuţie. PNL a devenit partidul sistemului şi binomului. Că sunt persoane la vârf care au fost şantajate, nu mă interesează. Partidul e inert. Cei din conducere se aliniază a această poziţionare", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE.

Comenteaza