Sorin Grindeanu, mesaj la congresul UDMR: „România trece printr-o perioadă complicată în care tentația populismului este tot mai mare”

Sorin Grindeanu, mesaj la congresul UDMR: „România trece printr-o perioadă complicată în care tentația populismului este tot mai mare”
| Foto: RMDSZ - Youtube

Cel de-al 17-lea Congres al UDMR are loc vineri, 10 octombrie 2025, la centrul de evenimente Wild Hills din localitatea Juc-Herghelie, județul Cluj.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a vorbit la congresul UDMR despre creșterea vizibilă în România a populismului. 

“România trece printr-o perioadă complicată în care tentația populismului este tot mai mare. Răbdarea oamenilor este tot mai mică. Dacă noi vom da greș, România va da greș și nu ne vom putea ierta. Nu trebuie să fardăm adevărul, dincolo de noi, această coaliție, este doar deșertul populismului și asta știm cu toții. Depinde doar de noi dacă vom permite asta, iar aici trebuie să apreciem echilibrul pe care UDMR l-a adus în viața politică. Între parteneri e important să existe un echilibru, să nu se acționeze pe baza unor accente impulsive, ci prin ascultarea tuturor opinilor, trebuie să rămânem uniți: protejarea puterii de cumpărare a românilor, relansarea economiei, salvarea firmelor autohtone și stabilitatea țării. Astfel, lansez azi, către partenerii de la UDMR, dar nu doar către ei, invitația de a continua cu toții activitățile pentru un plan național de relansare economică a României. România are șansa de a demonstra că poate combina responsabilitatea fiscală cu protecția socială, fără a sacrifica niciuna dintre ele. Istoria UDMR este, în bună măsură, o poveste de succes despre cum poți să rămâi relevant în politică fără excese, fără zgomot, dar cu seriozitate și tenacitate. Putem demonstra că maturitatea politică nu este o slăbiciune, ci o forță solidă în aceste vremuri”, a declarat Sorin Grindeanu. 

De asemenea, el a vorbit și despre importanța formațiunii politice maghiare în politica României. 

“Mă bucur să fiu alături de oamenii care dincolo de politică înțeleg ce înseamnă loialitatea și sprijinul direct pentru un proiect comun. Mă gândesc în primul rând la aderarea României la Spațiul Schengen, care s-a realizat în timpul președinției Ungariei la Consilul Unirii Europene. 

Au fost principalii noștri susținători. Nu trebuie să uităm că România a fost ținută la ușa Schengen timp de 13 ani. Proiectul a fost finalizat la sfârșitul anului trecut la Budapesta. Este un exemplu că unitatea și respectul reciproc sunt mai puternice decât diferențele care ne separă. Vreau să vorbesc despre unitate. Unitatea dintre noi, partidele guvernare și unitate și reconciliere cu o mare parte din societate. Avem nevoie de acest lucru”, a mai precizat Sorin Grindeanu. 

Comenteaza