Senatul a RESPINS certificatul COVID obligatoriu pentru angajați

Senatul a RESPINS certificatul COVID obligatoriu pentru angajați

Propunerea legislativă care introduce obligativitatea solicitării certificatului digital COVID la locul de muncă, atât la stat cât şi la privat, a fost respinsă de Senat.

Proiectul a fost respins cu 67 de voturi "pentru", 60 "contra" şi două abţineri.

Potrivit formei iniţiatorilor, parlamentari de la PNL şi UDMR, propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

Proiectul de act normativ prevede că personalul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.

Printr-un amendament, a fost adăugat personalul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente.

"Dispoziţiile (...) se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi", se arată în amendamente, conform Agerpres.

În cadrul şedinţei, PNL, UDMR şi USR au votat în favoarea propunerii legislative, în timp ce PSD şi AUR au votat împotrivă. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, a afirmat că este un proiect important care va trebui adoptat la Camera Deputaţilor.

"Vom continua la Camera Deputaţilor, este un proiect important care trebuie aprobat, care ajută România să depăşească acest moment şi voi avea grijă ca la Camera Deputaţilor parlamentarii PNL să fie prezenţi, să voteze toţi", a spus Florin Cîţu.  

Comenteaza