Ședință a conducerii PNL, la Sinaia! Liberalii vor să meargă pe cont propriu la alegerile din 2024

Ședință a conducerii PNL, la Sinaia! Liberalii vor să meargă pe cont propriu la alegerile din 2024
| Foto: Facebook.com/Nicolae Ciuca

Partidul Național Liberal s-a reunit, vineri, în şedinţa conducerii, care are loc la Sinaia. Liberalii discută în Biroul Politic Naţional despre cum vor merge la seria de alegeri din 2024.

Conducerea PNL va analiza trei scenarii privind alegerile de anul viitor: participarea pe listă proprie, o alianţă cu PSD sau o coaliţie de dreapta mai largă. 

Potrivit unor surse liberale, liberalii se vor folosi în analiză de sondajele de opinie realizate la nivel naţional dar şi cele 45 de cercetări sociologice realizate la nivel local şi judeţean pe acest subiect, scrie news.ro.

Astfel, cele trei scenarii sunt: dacă vor aborda anul electoral “Prin Noi Înşine”, alături de PSD într-o alianţă electorală sau într-o largă coaliţie de dreapta.

În cadrul analizei vor fi consultaţi toţi liderii de filiale precum şi foştii preşedinţi ai PNL dar şi preşedinţii Consililor Judeţene şi ai municipiilor reşedinţă de judeţ.

Potrivit surselor citate, cea mai mare parte a liberalilor preferă ca partidul să meargă pe cont propriu la alegerile de anul viitor şi chiar şi cei care până acum ar fi preferat o alianţă cu PSD s-au răzgândit şi consideră că PNL trebuie să intre singur în alegeri. 

Comenteaza