Scutaru: OUG privind migraţia aleşilor locali va intra în plenul Camerei săptămâna viitoare

Scutaru: OUG privind migraţia aleşilor locali va intra în plenul Camerei săptămâna viitoare
Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat marţi că în Biroul Permanent s-a decis, la propunerea liberalilor, ca OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali să primească raport săptămâna aceasta şi să fie supusă votului în plenului Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare.

"Biroul Permanent a decis, la propunerea noastră, ca OUG 55 privind traseismul politic să intre pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Cameră saptămâna asta şi să fie finalizat raportul în regim de urgenţă, astfel încât săptămâna viitoare, marţi, să decidem introducerea pe ordinea de zi a plenului pentru dezbatere şi vot", a spus Scutaru, pentru Mediafax.

El a menţionat că urgentarea procedurilor parlamentare în cazul OUG 55 va da posibilitatea PNL şi PDL să atace actul normativ la Curtea Constituţională.

În cazul OUG 55/2014, Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, în timp ce Senatul este cameră decizională. Potrivit Regulamentului, actul normativ poate fi contestat de parlamentari la Curtea Constituţională la finalul procedurilor parlamentare.

 

Comenteaza